Din 898 de localități în care sunt desfășurate astăzi alegeri, în 820 se atestă o rată de participare la urne de peste 25%. În aceste localități alegerile pot fi declarate valabile, a comunicat președinta CEC, Angela Caraman, într-un briefing de presă, transmite IPN.
În circumscripțiile în care nu va fi înregistrată o prezență de 1/4 din numărul alegătorilor din liste, timp de două săptămâni CEC va decide votarea repetată.
Până la ora 15.00, au votat 820 de mii de alegători. Femeile sunt cele mai active, peste 54% au votat. Cei mai mulți alegători au între 56-74 de ani. Potrivit Angelei Caraman, per ansamblu, procesul de votare se desfășoară în regim normal.
Localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot rămâne a fi Pocrovca, raionul Dondușeni, unde se atestă o rată de participare la alegeri de 67%. În municipiul Chișinău au votat peste 26% din cei incluși pe liste, cei mai activi sunt alegătorii din sectorul Râșcani. În suburbii este înregistrată o prezență de 28%. Cei mai activi sunt votanții din Vadul lui Vodă, unde au votat peste 36% din alegători, iar cea mai mică rată de participare este la Durlești: 24%.
Pragul de validare a alegerilor este trecut și la Bălți, iar la Comrat se atestă o participare de peste 32%.
Conform informațiilor operative, cele mai multe încălcări, 42 de cazuri, țin de agitația electorală. Sunt fixate 29 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, patru cazuri de afișaj electoral în locuri neautorizate, șapte cazuri de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor, 12 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, iar în Chirsova din UTA Găgăuzia pentru împiedicarea exercitării dreptului la vot a fost pornită o urmărire penală.
previous post