ALBASAT
Societate

Dionis Cenușa: Așteptările față de președinția Germaniei în UE sunt, probabil, exagerate, dar…

Așteptările față de președinția Germaniei în UE sunt, probabil, exagerate și acest lucru au spus-o și oficialii germani foarte tranșant. „Dar consider că Germania pornește mai multe procese importante pe care le menționează în propriul program pentru cele șase luni de președinție. Sunt mai multe planuri de acțiuni pe care anume Germania va începe să le negocieze, deși acestea au fost elaborate sau lansate de alte instituții, inclusiv Comisia Europeană”. Declarațiile aparțin politologului Dionis Cenușa, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, columnist principal al Agenției de presă IPN, în cadrul dezbaterilor publice: „Președinția Germaniei în UE: impact pentru Europa, impact pentru Republica Moldova”, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit politologului, Germania face bine atunci când „își pune în mișcare creierii”, dar cel mai mult Germania trebuie să înceapă procese pe care le vor continua alții. Este vorba de: planuri de acțiuni în domeniul ambiental, strategii pentru biodiversitate, dialoguri pe marginea statului de drept în interiorul Uniunii Europene, introducerea multor tehnici pentru soluții digitale, inclusiv la nivel de COVID-19. Toate acestea, Germania, într-un mod foarte ambițios, și le propune ca obiective curente pentru președinția sa. „Germania va depune foarte mult efort ca să le înceapă, după care, celelalte țări, vor trebui să țină pasul pentru a menține discuțiile pe agenda UE”, a remarcat Dionis Cenușa.

Cercetătorul este de părere că UE se află permanent într-un proces de soluționare a crizelor în general. El menționează că există o dificultate în relațiile UE cu China și cu SUA. „Pe de o parte, UE este o victimă a relațiilor care se înrăutățesc între China și SUA și acest lucru va afecta economia globală, din care UE face parte. Pe de altă parte, UE se află la dispoziția Chinei și resimte sporirea influenței chinezești în UE. În multiple state care se confruntă cu consecințele crizei sanitare, cresc investițiile și influența politic a Chinei”. Politologul crede că UE trebuie să formuleze anumite accente în acest sens, prin prisma suveranității strategice a UE, să formeze o poziție geopolitică prin care să depindă mai puțin de alți actori și să o poziționeze în prioritate în raport aceștia.

Potrivit lui Dionis Cenușa, capacitatea Germaniei și a lideshipului german de a realiza sarcinile propuse în perioada președinției se vede în special prin prisma transferului enorm de imagine din partea cancelarului Angela Merkel asupra UE, iar indirect, din partea UE către regiunea în care se află Moldova și în particular asupra Moldovei. Politologul consideră că Angela Merkel este o personalitate cu o pondere mare în luarea deciziilor la nivel european și atunci când un asemenea lider politic ajunge să fie mediatizat și să mediatizeze printr-o anumită prismă Uniunea Europeană, deja face o favoare acestei organizații.

Politologul spune că de mai mulți ani UE trece printr-o criză de imagine, care contează la nivel de formare a unei percepții față de întreaga organizație și față de integrarea europeană în calitate de proces istoric. De aceea, când un lider politic ca Angela Merkel reprezintă Germania care preia președinția în Consiliul Uniunii Europene, aceasta contează foarte mult la nivel de percepție pe care o formează.

Un alt aspect ține de capacitatea mare a Germaniei în ansamblu de a face transformări reale în spațiul UE. „Atunci când casa poate fi adusă în ordine și aici mă refer la ce poate face Germania, reieșind din sumedeniile de acțiuni care trebuie inițiate pentru a face ordine în Uniunea Europeană, atunci funcționarea lucrurilor mai bine în UE, aceasta ne avantajează pe noi în Moldova. Începând de la scoaterea restricțiilor de călătorie în UE și terminând cu injecțiile de asistență de care poate beneficia Moldova pentru eliminarea efectelor crizei sanitare”, a declarat Dionis Cenușa.

Dezbaterile „Președinția Germaniei în UE: impact pentru Europa, impact pentru Republica Moldova”, sunt ediția a 142-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Related posts

Alte 1674 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în R. Moldova

Albasat

Scenariile după care vor activa școlile din capitală pot fi urmărite pe o hartă online

Albasat

Modificări la programul cu FMI legate de majorarea asistenței financiare pentru Moldova

Albasat

Leave a Comment