Directorul Departamentului european al Fondului Monetar Internațional, Alfred Kammer, va efectua o vizită la Chișinău în perioada 8-10 martie, transmite IPN.
Oficialul FMI va avea întrevederi cu președintele Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean, miniștrii responsabili de gestionarea economiei și sectorului energetic și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu.
Alfred Kammer va discuta cu oficialii moldoveni despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova și își va exprima aprecierea față de parteneriatul robust dintre FMI și Republica Moldova.
Programul susținut de FMI are o durată de 40 luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai 2022 a fost majorat volumul total de creditare la circa 826 milioane de dolari (594,3 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care 287,2 milioane de dolari (206,6 milioane de DST) au fost deja debursate. Finanțarea în baza Mecanismului extins de creditare prevede o rată anuală a dobânzii de zero la sută, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de zece ani, iar finanțarea în baza Mecanismului de finanțare extinsă prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST, un termen de rambursare de zece ani și o perioadă de grație de patru ani și jumătate.
În perioada 1-14 martie, la Chișinău se află o misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Ruben Atoyan, în contextul celei de-a treia evaluări a programului ECF-EFF.
previous post