ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Doi frați din Nisporeni intenționau să ajungă la Paris cu acte falsificate

Polițiștii de frontieră au identificat pe Aeroportul Internațional Chișinău, în fluxul de pasageri, doi conaționali care dețineau documente cu semne de falsificare. Persoanele s-au prezentat pe 2 iunie 2023 pentru ieșirea din R. Moldova la cursa „Chișinău-Paris”.

În cadrul controlului de specialitate a fost stabilit că sunt doi frați, 20 și 23 de ani, locuitori ai raionului Nisporeni. Asupra unuia dintre ei s-a descoperit o carte de identitate românească, iar la al doilea – un permis de conducere pretins a fi eliberat de către autoritățile moldovene.

Conform cercetărilor primare, ambele documente conțin indici de falsificare. În vederea continuării cercetărilor și stabilirii tuturor circumstanțelor, tinerilor nu le-a fost autorizată ieșirea din R. Moldova. Actele falsificate au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei.

Related posts

Aproape 80 de vaccinuri anti Covid-19, în dezvoltare în laboratoarele lumii. Care sunt cele mai avansate

Albasat

Persoane din Moldova și România sunt cercetate într-un dosar de fraudă cu valută virtuală

AlbasatTV, Nisporeni

Сегодня из Венгрии было привезено 100 тысяч масок и 5 тысяч медицинских костюмов

Albasat

Leave a Comment