Premierul Dorin Recean va merge la Bruxelles în după-amiaza zilei de 20 aprilie, iar a doua zi, pe 21 aprilie, va întrevederi cu mai mulți oficiali europeni. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă, transmite IPN.
Premierul se va întâlni la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu șeful diplomației europene, Josep Borrell, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, și comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.
În discuțiile cu oficialii europeni, premierul se va referi la prioritățile Guvernului Republicii Moldova, precum asigurarea păcii și securității în regiune și pentru Republica Moldova, îmbunătățirea stării populației, agenda de reforme, inclusiv în domeniul justiției, fortificarea economică, inclusiv în domeniul energetic, comerț, precum și colaborarea mai strânsă cu Uniunea Europeană în domeniul politicii externe și de securitate.
Premierul va fi însoțit la Bruxelles de vicepremierul Nicu Popescu, șeful diplomației moldovenești.
Vizita la Bruxelles este ce-a de-a doua vizită pe care o desfășoară prim-ministrul în străinătate, după prima sa vizită desfășurată la București în luna martie.
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice
- Cupa Primarului la Fotbal 2026, în plină desfășurare la Nisporeni. Zece echipe luptă astăzi pentru trofeu

