Două persoane au fost depistate fără suflare într-un automobil blocat în nămeți în apropriere de satul Coșcalia din raionul Căușeni. Pentru a debloca și tracta automobilul a fost nevoie de intervenția salvatorilor. Un alt bărbat a fost găsit fără suflare pe traseu, spre satul Cruglic din raionul Criuleni.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații De Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că apelul la 112 a parvenit în jurul orei 08.00. La fața locului s-au deplasat angajații IGSU, care au scos mașina din nămeți. În automobil au fost depistați un bărbat și o femeie, fără semne de viață.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Căușeni, Mariana Didenco, a menționat că cele două corpuri neînsuflețite au fost îndreptate pentru efectuarea expertizelor medico-legale și stabilirea cauzei exacte a decesului.
În celălalt caz, din raionul Criuleni, victima este un bărbat de 48 de ani din satul Izbiște. Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Criuleni, Elena Băetrău, a precizat că oamenii legii au fost anunțați că bărbatul se află la sol pe traseu, spre satul Cruglic. Pe suprafața corpului acestuia nu au fost depistate semne vizibile de moarte violentă.
În urma ninsorilor abundente și a viscolului de duminică și noaptea spre luni, mai multe trasee au fost blocate. Cel puțin două persoane și-au pierdut viața duminică în accidente rutiere produse din cauza vremii. În ambele cazuri mașinile au derapat și s-au ciocnit în copacii de pe marginea drumului. Alte zeci de mașini au derapat sau au rămas blocate din cauza zăpezii, având nevoie de ajutorul salvatorilor. În această perioadă a fost valabilă avertizarea meteorologică cod galben și cod portocaliu.
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie
- Cursul valutar oficial la 27.12.2024
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025