Două instituții de învățământ din raionul Nisporeni vor marca începerea noului an școlar 2024/2025 duminică, 1 septembrie, în timp ce restul școlilor din raion vor organiza festivitatea de deschidere luni, 2 septembrie. Anunțul a fost făcut pentru Televiziunea ALBASAT de către șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport din Nisporeni, Rodica Marian.
Instituțiile care au ales să înceapă anul școlar pe 1 septembrie sunt gimnaziile din Bălăurești și Zberoaia. Decizia le va oferi elevilor o zi suplimentară de vacanță, iar cadrele didactice vor fi recompensate pentru efortul lor cu o zi liberă plătită. Careul va începe la ora 8.30 și va dura 45 de minute.
Fiecare școală a avut libertatea de a decide formatul careului și al activităților ce vor urma în sălile de clasă. Prima zi a noului an de studii va fi dedicată tematicii „Împreună pentru pace”, care va ghida activitățile și discuțiile din clasă.
Decizia de a organiza festivitatea de deschidere a noului an școlar fie duminică, 1 septembrie, fie luni, 2 septembrie, a fost luată la nivelul fiecărei instituții de învățământ, în urma consultărilor cu membrii comunității școlare, pentru a răspunde nevoilor și preferințelor locale.