Votarea în cadrul alegerilor locale noi din 21 noiembrie a fost organizată eficient și s-a desfășurat calm, constată Misiunea de Observare Promo-LEX, confirmând rezultatele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale. Prezența la vot a depășit 1/4 din numărul alegătorilor – pragul stabilit în Codul Electoral, astfel că alegerile au fost declarate valabile în toate cele 15 circumscripții. În primul tur au fost aleși primarii în 9 localități, urmând ca în data de 5 decembrie să fie organizat turul doi de scrutin în alte 6 localități, a precizat Nicolae Panfil, director de program Promo-LEX, în cadrul unei conferințe de presă.
18% din secțiile de votare monitorizate s-au deschis cu întârzieri nesemnificative. Misiunea Promo-LEX a raportat în total 18 incidente. S-a păstrat tendința de intimidare a observatorilor. S-au constatat cel puțin două cazuri de acest gen, în satul Călinești, raionul Fălești – intimidări din partea reprezentanților PAS, iar în alt caz – printr-un apel telefonic anonim, de către o persoană neidentificată.
În Cupcini s-au semnalat două cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 de metri de la secția de votare: într-o situație fiind implicat PAS și în alta – persoane afiliate BCS. Un asemenea caz a fost semnalat și în Călinești, Fălești – cu referire la persoane neidentificate.
Au fost fixate trei cazuri de prezență a materialelor publicitare – afișaje, panouri electorale, în raza de 100 de metri de la secția de votare, care promovau candidatul BCS, în municipiul Bălți.
A fost constatat un singur caz în care urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale – în Cupcini. În aceeași localitate au fost constatate deficiențe în listele electorale.
Au mai fost semnalate două cazuri de fotografiere a buletinului de vot – de încălcare a secretului votului – în Cupcini și Hârtop, un caz de deficiență în procesul de numărare a buletinelor de vot – în Călinești.
Numărarea voturilor de către organele electorale a fost, în general, rapidă și calmă. Totuși, în cel puțin 7 secții de votare (19 %) membrii birourilor electorale au ignorat norma cu privire la obligativitatea prezentării buletinului de vot de către un singur membru al biroului tuturor participanților la procesul de numărare.
Procedurile de votare s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de protecție anti COVID-19 în circa 89% din secțiile de votare.
Misiunea de Observare Promo-LEX a fost realizată în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte. Activitatea a fost finanțată din resursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.
next post