ALBASAT
Actualitate Societate

După închisoare pentru violență în familie, a ieșit din penitenciar și și-a omorât soția

Un bărbat dintr-un sat din raionul Cimișlia, cercetat pentru că și-a omorât soția pe 1 iunie, va compărea pe banca acuzaților. Acesta ieșise din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsă pentru violență în familie, transmite IPN.

Potrivit PCCOCS, pe 1 iunie, fiul victimei, revenind de la muncă, și-a găsit mama fără suflare și însângerată în fundul grădinii. Femeia, în vârstă de 57 de ani, zăcea în iarbă cu multiple leziuni ale capului.

„În cadrul cercetării cazului, au apărut suspecții precum că soțul victimei, în vârstă de 56 de ani, care a revenit din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsă pentru violență în familie, a și săvârșit fapta”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS. S-a constatat că bărbatul era beat și, în urma unui conflict cu soția, i-a aplicat cel puțin 10 lovituri cu tăișul unei sape în regiunea capului. După ce a văzut că soția nu dădea semne de viață, a ascuns cadavrul în iarbă, după care a mers în casă și și-a schimbat de hainele.

Potrivit investigațiilor psihiatrice, în timpul omorului bărbatul a acționat cu discernământ. Pe 3 iunie în privința învinuitului a fost aplicat arestul preventiv, iar la sfârșitul lunii cauza penală a fost remisă la Judecătoria Cimișlia, sediul central, pentru examinare în fond. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare pe un termen de 20 de ani sau detenție pe viață.

Related posts

Neurologul Stanislav Groppa: „Și dacă mă întrebați dacă există ceva după moarte, voi spune…”

AlbasatTV, Nisporeni

Consiliul Raional Nisporeni se convoacă în ședință ordinară. Ce subiecte se regăsesc pe agendă

AlbasatTV, Nisporeni

Incendiile de vegetaţie. Pompierii din Nisporeni au stins peste 100 de focare de ardere

Albasat

Leave a Comment