Poșta Moldovei anunță că sistează temporar recepționarea și expedierea tuturor trimiterilor poștale internaționale cu destinația Irak, în contextul suspendării traficului aerian și altor servicii de transport către această țară, transmite IPN.
Suspendarea vizează trimiterile de corespondență, coletele și serviciul EMS.
Începând cu 17 iunie, Poșta Moldovei a suspendat recepționarea tuturor trimiterilor poștale internaționale către Israel, pe fondul intensificării conflictului armat dintre Iran și Israel.
În contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, Irakul și-a închis spațiul aerian acum o săptămână și a suspendat traficul pe toate aeroporturile sale. În estul Irakului, în apropierea frontierei cu Iran, se află unul dintre cele mai circulate coridoare aeriene din lume. Iordania, situată între Israel și Irak, și-a închis, de asemenea, spațiul aerian, la câteva ore după debutul operațiunii israeliene.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

