Educația incluzivă rămâne una dintre cele mai complexe provocări ale sistemului educațional din Republica Moldova. Într-un interviu recent, Tamara Tentiuc, Șefa Direcției Drepturile Copilului din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, a vorbit despre lacunele persistente care frânează implementarea reală a incluziunii.
Potrivit ei, principala problemă este insuficiența resurselor financiare. Infrastructura multor instituții nu este adaptată – de la rampe și mobilier special ajustat, până la grupuri sanitare adecvate și mijloace de transport adaptate copiilor cu cerințe educaționale speciale. La acestea se adaugă lipsa materialelor didactice adaptate și a echipamentelor necesare pentru copii cu diverse tipuri de dizabilitate.
O altă provocare majoră este insuficiența specialiștilor: pedagogi de sprijin, psihologi, logopezi. “Personalul care comunică zilnic cu copilul trebuie să fie bine pregătit, format continuu și sprijinit instituțional”, subliniază Tentiuc.
Totodată, colaborarea dintre sistemul educațional, cel medical și cel social rămâne insuficientă, iar prejudecățile din comunitate sau reticența unor părinți afectează procesul de incluziune.
Realități locale: cazul Grădiniței Incluzive „Povestea” din Nisporeni
Aceste probleme sunt resimțite și la nivel local. Tatiana Cociu, directoarea Grădiniței Incluzive „Povestea” din Nisporeni, afirmă că implementarea educației incluzive este un proces lung și dificil. Instituția s-a confruntat cu lipsa actelor normative adaptate educației timpurii, insuficiența personalului specializat și resurse financiare limitate pentru materiale individualizate.
Printre obstacole se numără și epuizarea cadrelor didactice, cauzată de grupele mari și necesitatea de a lucra suplimentar cu copiii cu cerințe speciale. “Fiecare copil necesită instrumente specifice pentru dezvoltare, iar educatorii trebuie formați continuu pentru a putea răspunde acestor nevoi”, explică Tatiana Cociu.
