Efectivul Armatei Naționale va avea uniformă militară nouă. Guvernul a aprobat proiectul de decret al președintelui Republicii Moldova privind uniforma militară a efectivului Armatei Naționale, care prevede înlocuirea uniformei vechi cu un model nou, transmite IPN.
Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, în cadrul ședinței Guvernului, că aprobarea decretului respectiv va asigura crearea unui model de uniformă calitativă, funcțională și comodă pentru efectivul Armatei Naționale care este antrenat la centrele de instruire sau participă la misiunile internaționale de menținere a păcii.
La fel, sunt introduse unele elemente noi la ținuta militară.
Proiectul propune ca Ministerul Apărării să fie entitatea împuternicită cu aprobarea uniformei militare, precum și regulilor privind portul acestora.
Potrivit ministrului, elaborarea proiectului de decret vine în contextul obiectivelor de modernizare a Armatei Naționale și ajustării uniformei militare la necesitățile actuale de serviciu.
Decretul prevede că trecerea la noua uniformă militară se va efectua după epuizarea stocurilor de echipament existente.
Militarii din Republica Moldova poartă patru tipuri de uniformă militară: de gală, de paradă și ceremonii, de instrucție și uniforma de sport.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

