Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) a fost invitată de către Comisia Electorală Centrală să participe la observarea alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie din Moldova. ENEMO a acreditat șapte experți electorali internaționali și zece observatori pe termen lung. Patru dintre membrii echipei de baza au fost desemnați în Chișinău, în timp ce ceilalți experți și toți observatorii pe termen lung vor monitoriza alegerile de la distanță. În scrutinului, Misiunea de Observarea a Alegerilor ENEMO va monitoriza atât procedurile de votare, cat și de numărare la secțiile de votare din toată țara.
Misiunea de Observarea a Alegerilor ENEMO va prezenta raportul interimar la sfârșitul lunii iunie. Constatările preliminare vor fi prezentate pe 12 iulie, iar raportul final asupra monitorizării alegerilor – timp de două luni după desfășurarea scrutinului.
Potrivit lui Zlatko Vujovic, șef al Misiunii ENEMO, toate alegerile desfășurate sunt importante, însă unele sunt organizate în perioade critice. „Aceste alegeri sunt organizate într-un moment cheie pentru integrarea euro-atlantică a Republicii Moldova. Asemenea circumstanțe au capacitatea de a crea tensiuni. În aceste condiții, rolul ENEMO în monitorizarea alegerilor este și mai important ca niciodată. În afara de îmbunătățirea proceselor electorale, o mai mare transparență a guvernelor și responsabilitatea acestora față de cetățeni, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este principalul obiectiv al ENEMO, circumstanțele specifice țării și ale viitoarelor alegeri ne fac prezența aici crucială”, a declarat Zlatko Vujovic, citat într-un comunicat de presă.
„ENEMO este prezentă în Moldova pentru a îmbunătăți transparența viitorului proces electoral, pentru a evalua integritatea și compatibilitatea acestuia cu standardele internaționale și legislația internă, precum și pentru a oferi recomandări pentru domeniile potențiale de îmbunătățire. Avem convingerea că alegerile se vor desfășura în conformitate cu standardele internaționale și că, pe această ipoteză, prezența noastră aici va contribui la creșterea încrederii cetățenilor moldoveni în alegeri și in instituțiile statului”, a mai spus Zlatko Vujovic.
În comunicat se menționează că angajamentul ENEMO în Moldova de-a lungul anilor a fost de succes. Rețeaua ENEMO a observat toate alegerile desfășurate în Moldova începând cu anul 2016 (prezidențiale 2016, parlamentare 2019, locale 2019, prezidențiale 2020). Toate Misiunile anterioare de monitorizare a alegerilor ENEMO au fost înalt apreciate atât de către partenerii locali, cât și de cei internaționali ca fiind desfășurate in mod profesionist, imparțial și credibil. Unele dintre recomandările ENEMO de-a lungul anilor au fost încorporate în legislația naționala.
ENEMO precizează că va continua să ofere suport autorităților din Moldova în monitorizarea alegerilor, societății civile, cât și tuturor părților interesate pentru a contribui în continuare la calea de ratificare a democrației în țară.
Misiunea de Observare a alegerilor ENEMO din data de 11 iulie 2021 a alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova este susținuta financiar de către Delegația Uniunii Europene, Institutul Național Democratic și Ambasada Regatului Țărilor de Jos.