Energocom va vinde societății Moldovagaz gaze cu 605 dolari/1000 de metri cubi pentru lunile octombrie-decembrie. Decizia a fost aprobată vineri, 3 noiembrie, transmite IPN.
„Din luna decembrie anul trecut, consumatorii de pe malul drept al râului Nistru utilizează gaze achiziționate de Energocom de pe piețele internaționale. De atunci prețurile oferite de noi Moldovagaz sunt mai mici față de ofertele Gazprom”, precizează Energocom.
Întreprinderea menționează că pentru această iarnă a făcut suficiente stocuri de gaze pentru a acoperi consumul malului drept până în luna martie.
- Nisporeni găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Haltere: Cei mai buni sportivi luptă pentru titlurile naționale
- Ședința plenară a Parlamentului – 24 iulie 2026
- 108 școli din țară vor primi echipamente didactice pentru orele de chimie, fizică și biologie
- Ministrul agriculturii, Radu Musteața, și-a dat demisia
- Alexei Buzu: 70% dintre primării sunt ferm antrenate în procesul de amalgamare

