ALBASAT
Societate

Ex-directorul Spitalului Republican – nota unu autorităților pentru gestionarea pandemiei

Anatol Ciubotaru, ex-director al Spitalului Republican, oferă nota unu autorităților pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Medicul susține că multe dintre acțiuni au fost executate fără viziune și relevanță, notează IPN.

„În primul rând, mare problemă este incertitudinea. Oamenii nu erau informați, în afară de statistică. Consider că e cel mai bine care a lucrat, este ofițerul de presă al Ministerului Sănătății. Informa câți bolnavi sunt zilnic și gata. Nu a fost realizată o analiză amplă, un schimb de experiență cu tehnici avansate de peste hotare”, a declarat Anatol Ciubotaru în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la postul de televiziune Jurnal TV.

De asemenea, Anatol Ciubotaru afirmă că medicilor le este interzis să vorbească despre stocurile și tipurile de medicamente pe care le au.

„Nu au dreptul să spună, nu li se permite. Aceștia spun doar „acesta este protocolul și totul este”. Aceasta nu este o invenție, este un adevăr”, a adăugat fostul director al Spitalului Republican.

El precizează că așa cum activează autoritățile din Moldova, „nu activează nimeni așa în lume așa. De ce se lucrează așa? – E greu de înțeles”.

„Când au început să facă teste mai multe, a crescut și numărul de îmbolnăviri. Ceea ce și-au zis ei acuma este că„ trebuie să îmbunătățim indicatorii: Nu facem 2000 sau 3000 de teste, facem doar 1000 de teste”. Au făcut 1000 de teste dintre care o treime sunt infectați. Nu este nicio relevanță. Suntem ca o barcă fără cârmă: așa cum o duce valurile, așa și merge”, a concluzionat ex-directorul Spitalului Republican.

Anatol Ciubotaru, a fost demis din funcție pe 24 martie, după ce a testat la un laborator privat patru medici care lucrau cu bolnavii de COVID-19 din secția de terapie intensivă. Atunci, premierul Ion Chicu declara că decizia de a face modificări la nivelul managementului SCR a fost luată cu scopul „de a spori capacitățile instituției de a face față provocărilor epidemiologice”. În locul lui Anatol Ciubotaru a fost numit director Andrei Uncuța.

La două săptămâni după decizia de eliberare din funcție, medicul-chirurg Anatol Ciubotaru deja se ocupa de elaborarea unui program de prevenire a îmbolnăvirii medicilor din Centrul de diagnosticare și triere a pacienților infectați cu COVID-19 din Hanovra, Germania.

Related posts

Lilian Carp este candidatul PAS la Primăria Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Informații contradictorii despre zborul anulat Chișinău- Erevan-Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 20.09.2020

Albasat

Leave a Comment