ALBASAT
Fără categorie

Exporturile sunt în creștere în prima jumătate a anului

În prima jumătate a anului, exporturile de mărfuri au fost realizate în volum de peste 1,3 miliarde de dolari. Potrivit Biroului Național de Statistică, cifra este mai mare cu aproape 28% față de perioada similară a anului trecut. În luna iunie, s-au exportat mărfuri de peste 214 milioane de dolari, cu 4% mai puțin față de luna precedentă, dar cu 25,2% mai mult decât în iunie 2017.

Astfel, în șase luni, exporturile de mărfuri autohtone au depășit valoarea de 877 de milioane de dolari, fiind în creștere cu 35,1% față de ianuarie-iunie 2017. Reexporturile au însumat 438 de milioane de dolari, majorându-se cu 15,6% comparativ cu ianuarie-iunie 2017.

Exporturile destinate țărilor UE au însumat peste 900 de milioane de dolari, deținând o cotă de 68,5% în totalul exporturilor. Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 15,8% şi corespunde unei valori de peste 208 milioane de dolari.

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-iunie 2018, comparativ cu perioada similară din anul 2017, relevă majorarea exporturilor în România (+38,2%), Polonia (+37,2%), Ucraina (+29,6%), Austria (+46,7%), Grecia (+51,7%), Republica Cehă (+37,9%), SUA (+33,3%), Georgia (+31,6%), China (+34,9%), Belgia (+27,5%), Cipru (+45,4%) etc. În același timp, s-au redus livrările în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-29,3%), Federația Rusă (-7,8%), Belarus (-14,3%), Bulgaria (-18,2%) etc.

În perioada de referință, s-au marcat creșteri la exporturile de mașini și aparate electrice, legume și fructe, cereale și preparate pe bază de cereale, îmbrăcăminte și accesorii, grăsimi și uleiuri vegetale fixate, mobilă, băuturi alcoolice și nealcoolice, produse medicinale și farmaceutice, hrană destinată animalelor etc. În același timp, s-au micșorat exporturile de zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere, fire, țesături, articole textile și produse conexe, uleiuri esențiale, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare, carne și preparate din carne, produse lactate și ouă.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

În Finlanda, lupta împotriva dezinformării începe în școală: „Toată lumea este implicată” în depistarea trolilor și a informațiilor false

AlbasatTV, Nisporeni

Pensia de întreținere a copilului va fi actualizată, conform minimului de existență

AlbasatTV, Nisporeni

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime pe un șantier, de revelion

AlbasatTV, Nisporeni

Creșterea tarifelor la electricitate va împinge inflația la 10%, – economistul Veaceslav Ioniță

AlbasatTV, Nisporeni

47 de copii, născuți în prima zi a anului 2025

AlbasatTV, Nisporeni

80 de metri cubi de deșeuri, acumulate în 31 decembrie și 1 ianuarie în PMAN

AlbasatTV, Nisporeni

Vineri va crește cu 10% estimativ consumul de energie. Anunț Energocom

AlbasatTV, Nisporeni

Moldovagaz și Energocom propun ajutor regiunii transnistrene

AlbasatTV, Nisporeni

Vești bune pentru familiile cu copii: azi a fost finanțată achitarea indemnizațiilor

AlbasatTV, Nisporeni

Bugetul public național a încasat peste 70 de miliarde de lei pentru 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное