Fata de 4 ani, rănită grav în accidentul de la Bahmut, se simte mai bine. Ea rămâne internată la Institutul Mamei și Copilului, dar a fost transferată de la reanimare în Secția de neurochirurgie.
Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că pacienta este conștientă. Ea a fost transferată în Secția de neurochirurgie pentru reabilitare. Deocamdată, intervenții chirurgicale nu sunt programate.
Și bunicul fetei rămâne internat la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău. Purtătorul de cuvânt al instituției, Rodica Racu, a menționat pentru IPN că în prezent starea generală a bărbatului este gravă, dar stabilă. El a suferit un traumatism asociat, traumă cranio-cerebrala închisă, contuzie cerebrală, dar și o fractură deschisă de femur pe dreapta. Pacientul este pregătit pentru intervenție chirurgicală.
Accidentul de la Bahmut, raionul Călărași, s-a produs pe 21 octombrie. Un automobil condus de un procuror a lovit violent o căruță. Ca urmare, a murit un copil de câteva luni, mama și bunica bebelușului. De asemenea, în accident și-a pierdut viața și un tânăr, despre care oamenii legii anunțau inițial că este tatăl copiilor. Surse din cadrul Primăriei au Bahmut au declarat pentru IPN că, de fapt, este vorba despre o rudă, iar tatăl copilului a revenit de curând din străinătate. Sursele au mai menționat că doar bunicii aveau reședință în localitate, familia fiind de baștină dintr-un alt sat. Procurorul este cercetat în stare de arest.
- Nisporeni găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Haltere: Cei mai buni sportivi luptă pentru titlurile naționale
- Ședința plenară a Parlamentului – 24 iulie 2026
- 108 școli din țară vor primi echipamente didactice pentru orele de chimie, fizică și biologie
- Ministrul agriculturii, Radu Musteața, și-a dat demisia
- Alexei Buzu: 70% dintre primării sunt ferm antrenate în procesul de amalgamare

