Un bărbat de 67 de ani din satul Todirești, raionul Anenii Noi, a murit la spitalul raional, unde a fost dus cu arsuri pe toată suprafața corpului. Mai devreme în gospodăria bărbatului s-a produs o deflagrație, iar fiul acestuia, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit mort, având pe corp urme a două plăgi de cuțit.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco, a confirmat că pe 1 mai dimineața, pe la ora 06.00, un vecin a auzit un zgomot puternic în curtea de alături. A mers să vadă ce se întâmplă și a alertat oamenii legii.
Bărbatul mai în vârstă era încă în viață, dar avea arsuri grave și a fost dus la spital. Fiul acestuia era deja fără suflare. Se presupune că tatăl și-a înjunghiat fiul, după care a provocat deflagrația. Se cunoaște că bărbatul de 38 de ani, care locuia împreună cu părintele său, era la evidența medicului psihiatru.
Medicii de la spitalul raional au diagnosticat arsuri de gradul 3 și 4 pe aproape întreaga suprafață a corpului. La 17.30 bărbatul a decedat.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

