Fostul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă s-a prezentat, împreună cu avocații săi, în fața procurorilor PCCOCS, unde a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit de complicitate la contrabanda cu anabolizante. În cadrul audierii, acesta a negat că ar fi avut vreo implicare în cele imputate de procurori. Totuși, procurorii au decis să-l rețină preventiv pentru 72 de ore.
Procuratura Generală precizează într-un comunicat de presă că PCCOCS urmează să verifice depozițiile date de către bănuit în raport cu probatoriul acumulat pe dosar, iar în funcție de circumstanțele stabilite, procurorii vor decide asupra necesității punerii fostului ambasador sub învinuire, cu solicitarea aplicării arestului.
Anterior, pe acest dosar a fost arestat șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut la începutul lunii decembrie la postul vamal Palanca cu mai multe cutii cu anabolizante, precum și o altă persoană învinuită.
Substanțele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie 2020, de către Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.
Andrei Neguța a fost rechemat din funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă în data de 9 decembrie. Premierul Ion Chicu declara atunci că această hotărâre vine în contextul „actului rușinos” care a avut loc câteva zile în urmă. „Este clar că este responsabilitatea, cel puțin indirectă, a conducătorului misiunii diplomatice. De aceea, trebuie de răspuns”, spunea premierul.
- Incluziunea persoanelor cu nevoi speciale – drepturi, accesibilitate și sprijin comunitar (Emisiune TV)
- Depozitul de la Țânțăreni devine mai verde: 350 de arbori au fost plantați în zonă
- Mihai Popșoi: „Ne vom apropia de UE și vom atrage sprijinul extern necesar”
- Valeriu Lungu, Direcția Învățământ Nisporeni:„Să ne debarasăm de prejudecăți și să oferim fiecărui copil șansa la educație”
- Ministrul educației: „Vom aborda deschis problema plăților informale și integritatea academică”

