Franța este prima țară europeană care anulează oficial orice fel de petreceri în aer liber de Revelion. Prim-ministrul Jean Castex a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe timpul nopții și după 15 decembrie.
Mai mult, ora de începere a interdicției de circulație a fost devansată, așa că francezii trebuie să rămână în case de la ora 20:00 în loc de 21:00.
Restricțiile se vor aplica și în noaptea de Anul Nou, însă se va face o derogare de la reguli în noaptea de Crăciun, fiind permise întâlniri de maximum 6 persoane.
În plus, muzeele, teatrele și cinematografele franceze vor rămâne închise cel puțin până pe 5 ianuarie.
În paralel cu anunțurile premierului francez, președintele Emmanuel Macron aflat la Bruxelles, s-a declarat îngrijorat de înrăutățirea situației pandemice din unele țări și cere ca țările UE să aplice aceleași măsuri anti COVID.
- Rolul tinerilor în consolidarea democrației (Emisiune TV)
- Impozitele pe imobile ar putea crește din 2027, odată cu aplicarea noilor valori estimate
- Noi reguli pentru formarea viitorilor profesori, propuse de MEC: practică din primul an și masterat obligatoriu
- Fondurile europene și oportunitățile pentru localități: Cum schimbă investițiile viața oamenilor din Vărzărești și Bălăurești
- Drona care a survolat spațiul aerian al Moldovei era rusească, ministru

