Gheorghe Cavcaliuc, citat la PCCOCS pentru ziua 5 noiembrie, pentru a fi audiat în calitate de învinuit în dosarele privind cauzele penale fabricate în privința lui Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi, spune nu se poate prezenta la audieri întrucât nu-și poate abandona activitatea sa profesională pe care o desfășoară în Marea Britanie. Dar și că are alte motive întemeiate, lucru despre care avocatul său a informat într-o cerere depusă la PCCOCS, transmite IPN.
Liderul Partidului Acasă Construim Europa susține că în cererea depusă la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a fost indicată adresa sa de reședință în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
De asemenea, „pentru ca adevărul să iasă la iveală, iar procuratura și societatea să cunoască adevărul”, a cerut să fie remisă o comisie rogatorie în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar aici va depune mărturii pe cazurile pentru care este citat. „Pentru că nu am încredere în justiția din Republica Moldova, voi face acest lucru cu deschidere în fața organelor de drept de aici, doar în fața unui procuror imparțial și independent al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, susține Gheorghe Cavcaliuc.
Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, a declarat că cererea a fost primită și înregistrată spre examinare.
Gheorghe Cavcaliuc a fost citat la PCCOCS pentru a fi audiat, în calitate de învinuit, în dosarele privind cauzele penale fabricate în privința lui Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi. Potrivit procurorilor, cele două dosare țin de înscenarea unui viol, în cazul Gheorghe Petic, și înscenarea transportării ilegale a cartușelor „Kalașnicov” în Ucraina, în cazul lui Ruslan Verbițchi. Ambele cauze penale au fost fabricate în anul 2018 de către Inspectoratul General al Poliției (pe atunci Gheorghe Cavcaliuc – șef adjunct al IGP, n.r.). Gheorghe Cavcaliuc a părăsit Republica Moldova după alegerile parlamentare anticipate din luna iulie. De mai multe ori acesta a afirmat că se află la Londra, în interes de serviciu.
previous post