ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare’’ Nisporeni: Întâlnire emoționantă cu scriitorul Aurelian Silvestru

    De câteva decenii este mai mult printre cititorii săi, de parcă ar vrea să confirme, de fiecare dată, că adevărata familie a unui scriitor sunt anume ei, asta au trăit cei prezenți la întâlnirea cu scriitorul, psihologul, pedagogul Aurelian Silvestru, care a avut loc  la Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare’’ Nisporeni.

    Elevi, profesori, părinți, toți  îndrăgostiți de creația Domniei sale, au sorbit cu nesaț înțelepciunea izvorâtă din marea dragoste pentru Cuvânt. Și, pentru că nimeni nu învinge singur, precum scrie  Aurelian Silvestru, cititorii au ales să învingă alături de personajele și gândurile înaripate ale autorului.

    O întâlnire obișnuită cu admiratorii avea să devină liant între generații și suflete însetate de veșnicia din verbul matern.

    Aurelian Silvestru este scriitor, psiholog, publicist, pedagog din Republica Moldova. Vede lumina zilei la 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești. Studiile medii le face în Cotiujenii Mari, raionul Florești, iar cele superioare la Universitatea de Stat din Moldova și  Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți. A predat psihologia copilului, a lucrat la Institutul de Cercetări științifice în domeniul pedagogiei, iar apoi a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo.

    Este fondatorul și directorul Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” din Chișinău, de asemenea liderul Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova și editorialist la postul Vocea Basarabiei.

    A debutat cu proze scurte în ziarul „Tinerimea Moldovei”. A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste. A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă. Ulterior publică manualele de psihologie: „Cunoaște-te pe tine însuți” și „Vârsta barierelor”,  iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: „Daciada”, „Noi și biografia omenirii”, precum și culegeri de aforisme, dar și romane.  

    Printre distincții se enumeră: Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova,  Premiul ”Cartea anului” în Moldova, Premiul ”Simpatia Copiilor”, Premiul ”Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român,  ”Ordinul Republicii”,  Medalia ,,Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei.

    Scriitorul și pedagogul Aurelian Silvestru se remarcă prin  prezența frecventă în școlile din satele și orașele Republicii Moldova, acolo unde este așteptat de cititori de toate vârstele. În una din cărțile sale, autorul afirmă: „Școala nu trebuie să producă oameni mari, ci oameni buni…”.

    Related posts

    Национальная библиотека запустила кампанию „Библиотечная ночь 2020”

    Albasat

    Specialist ANSP: Situația epidemiologică în raionul Nisporeni este una favorabilă

    AlbasatTV, Nisporeni

    Câți cetățeni cu drept de vot sunt în raionul Nisporeni

    AlbasatTV, Nisporeni

    Leave a Comment