Guvernul a aprobat programul „Prima casă Plus”. Valoarea maximă a locuințelor procurate prin program se majorează de la 1 milion până la 2,5 milioane de lei, transmite IPN.
Solicitantul nu mai trebuie să fie angajat în Republica Moldova. Astfel, vor putea aplica la program și persoanele care nu au statut de angajat, precum liber profesioniștii, avocații, executorii judecătorești, mediatorii, taximetriștii etc., dar și persoane din diasporă.
Noile prevederi majorează perioada maximă a creditului de la 25 la 30 de ani. Cota de garantare a creditelor solicitate pentru locuințele din afara municipiului Chișinău va fi de 50%, 65% sau 70%, în funcție de localitate, durata de exploatare și statutul locuinței.
Proiectul mai prevede posibilitatea de refinanțare a creditului ipotecar contractat mai devreme în cadrul programului. Beneficiarii vor avea dreptul să-și schimbe banca creditoare prin refinanțarea creditului, în cazul unor condiții mai avantajoase.
Persoanele care dețin locuințe cu o suprafață locuibilă de până la 50 de metri pătrați pot aplica repetat la program.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

