ALBASAT
Societate

Guvernul nu susține restituirea banilor încasați sub formă de amenzi pe timp de pandemie

Guvernul a dat aviz negativ proiectului de lege privind declararea amnistiei la aplicarea sancțiunilor contravenționale în baza art. 761 alin. (1) din Codul Contravențional al Republicii Moldova pentru perioada stării de urgență. Proiectul a fost propus cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați, transmite IPN.

Autorii inițiativei legislative susțin că prevederile Codului Contravențional au fost aplicate „selectiv, deliberat și neuniform” de către autorități, fiind încălcat principiul egalității în fața legii. Autorii au invocat lipsa unor măsuri eficiente antiepidemice care ar fi trebuit să fie aplicate la timp de către autorități, supravegherea insuficientă de către stat a sănătății publice. În aceste circumstanțe, s-a propus restituirea din bugetul de stat a sumei de 36 de milioane lei, bani care au fost încasați sub formă de amenzi de la persoanele fizice și juridice pentru nerespectarea în perioada pandemiei a măsurilor antiepidemice instituite de către autorități.

Potrivit ministrului justiției, Fadei Nagacevschi, „este extrem de periculos să ieși, în plină pandemie, cu un asemenea proiect, care promovează nesupunerea față de măsurile luate de stat pentru a stopa extinderea infecției”. „Este o dovadă de iresponsabilitate și e regretabil că se înaintează asemenea inițiative în această dificilă perioadă”, a adăugat ministrul.

Fadei Nagacevschi a specificat că, și sub aspectul tehnicii legislative, proiectul nu întrunește toate rigorile: nu e însoțit de o notă analitică în care să fie specificat cum ar putea să aibă loc restituirea din buget a celor 36 de milioane de lei.

O parte din suma respectivă a fost utilizată pentru remunerarea personalului medical care s-a aflat în prima linie de luptă împotriva virusului, ajutând pacienții cu riscul propriei sănătăți și chiar vieți, a mai spus oficialul.

Related posts

Igor Grosu: Evenimentul din 21 mai este al cetățenilor, nu al partidelor

AlbasatTV, Nisporeni

Se convoacă Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție

AlbasatTV, Nisporeni

Volodimir Zelenski a luat cu el, în SUA, un drapel al Ucrainei semnat de soldați, pentru a-l oferi cadou la întânirea cu Joe Biden și Congres

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment