ALBASAT
Societate

Guvernului i se solicită să introducă obligativitatea purtării măștilor

Majoritatea parlamentară cere Guvernului reintroducerea unor restricții și introducerea obligativității purtării măștilor de protecție în spațiul public pentru oprirea răspândirii COVID-19. Solicitările se regăsesc într-un comunicat de presă al Partidului Democrat, în care se menționează că subiectul a fost discutat la ședința coaliției de guvernare, la care a participat premierul și președintele țării, transmite IPN.

În comunicat se spune că deputații PDM și PSRM s-au arătat îngrijorați de statisticile în creștere privind numărul cazurilor noi de COVID-19. Aceștia i-au solicitat Guvernului să reintroducă măsuri restrictive pentru oprirea răspândirii coronavirusului de tip nou. De asemenea, au cerut implicarea mai activă a forțelor de ordine pentru gestionarea zonelor aglomerate din țară, precum și creșterea capacității de testare.

Parlamentarii au enunțat, de asemenea, și necesitatea unui plan cu măsuri concrete pentru ieșirea din criză, cu oprirea răspândirii virusului, protejarea populației și stimularea mediului de afaceri și diferitor sectoare economice. Majoritatea parlamentară a menționat că va acorda tot suportul cabinetului de miniștri pentru identificarea soluțiilor în actualul context.

La rândul său, premierul Ion Chicu a menționat, citat în comunicatul PDM, că Guvernul analizează cu atenție situația din țară și urmează să vină cu o serie de măsuri care ar răspunde la problemele identificate, dar, în același timp, nu ar afecta mediul de afaceri și economia. Premierul a menționat că situația financiar-bugetară se redresează treptat și că executivul face tot posibilul pentru a gestiona atât criza sanitară, cât și cea economică.

Related posts

Mai mulți agenți economici, amendați pentru depășirea adaosului comercial

Albasat

Ceremonia oficială organizată cu ocazia Zilei Naționale a României

Albasat

Finanțele personale, familia și cariera – reperele moldovenilor în anul 2020

Albasat

Leave a Comment