ALBASAT
Societate

Igor Boțan: Ar fi de dorit ca în domeniul investigării fraudei bancare clasa politică să rămână solidară

„Înțeleg că între partidele politice mereu vor exista neînțelegeri, competiții, dar ar fi de dorit ca în domeniul investigării fraudei bancare totuși clasa politică să rămână solidară. Acest lucru ar fi extrem de important și un semnal foarte puternic pentru organele de drept, sistemul judecătoresc, pentru procuratură”. Declarația a fost făcută de expertul permanent al proiectului Igor Boțan, la dezbaterile publice „Investigarea fraudei bancare: acțiuni, percepții, termeni rezonabili”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan admite faptul că nu se va putea întoarce toți banii furați, dar consideră că ar fi bine ca o bună parte din acea sumă să fie îndreptată spre susținerea eforturilor procuraturii. „Asta ar fi un stimulent pe care opinia publică l-ar înțelege”, consideră Igor Boțan.

Expertul permanent al proiectului menționează că în urma fraudei bancare, o treime sau mai mult din economiile în monedă națională ale persoanelor au fost devalizate. „O altă parte a medaliei constituie faptul că instituțiile statului care au fost supuse unei presiuni din partea partenerilor de dezvoltare au fost puse în situația să îmbunătățească activitatea Vămii, de exemplu. Nu am văzut ritmuri de îmbunătățire a activității economice, dar Vama a început să lucreze extraordinar de eficient. Deci, prinși în capcană, cei de la guvernare au început să facă ordine la Vamă. Asta ar fi pe înțelesul cetățenilor de ce o parte din banii recuperați ar trebui să fie pentru organele de drept”, a remarcat Igor Boțan.

Expertul este de părere că există dorința cetățenilor Republicii Moldova ca politicienii să manifeste interes permanent pentru investigația fraudei bancare, fără să se implice în procesul propriu-zis. „O manifestare a voinței politice permanente ca această investigare să ajungă la sfârșit. Eu sper că politicienii nu se implică în investigații cu anumite sugestii sau interese ascunse. Asta ar fi regretabil. Manifestarea voinței politice ar fi o chestie extraordinară”. Totodată, spune Igor Boțan, mass-media trebuie permanent să acorde atenție modului în care decurge investigația fraudei bancare, iar cetățenii singuri să tragă concluzii.

Igor Boțan consideră că raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind devalizarea sistemului bancar, condusă de Alexandru Slusari, a scos „investigarea din mlaștină” și a pus această investigare într-o albie a normalității și speranței că până la urmă situația poate fi clarificată.

Dezbaterile „Investigarea fraudei bancare: acțiuni, percepții, termeni rezonabili” sunt ediția a 143-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Related posts

Petrocub a învins-o pe Sheriff

AlbasatTV, Nisporeni

Elena Mârzac: Este nevoie de o revitalizare a voinței politice pentru a avansa în parteneriatul cu NATO

Albasat

Cursul valutar oficial la 27.03.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment