ALBASAT
Societate

Igor Dodon, despre revenirea deputatului Gațcan în Parlament: Un gest frumos, omenesc

„În premieră, în politica moldovenească, un deputat care declară că pleacă a revenit și eu cred că lucrul ăsta este foarte important. Nimeni din partidele din care au plecat deputați și au plecat mulți, nu au reușit să convingă niciun deputat să revină înapoi”. Declarația aparține președintelui Igor Dodon și fost făcută în contextul scandalului din jurul deputatului Ștefan Gațcan, notează IPN.

Igor Dodon susține că nu a discutat cu Ștefan Gațcan despre acțiunile întreprinse, acest subiect fiind discutat doar cu deputații socialiști. Totodată, președintele afirmă că nu va comenta mișcările deputaților din Parlament.

„Iau decizii câteodată stranii unii deputați și asta este pe obrazul lor. Să comentez mișcarea fiecărui deputat eu nu cred că este funcția președintelui să se implice. Ceea ce se întâmplă în Parlament cu plecările acesta este jalnic și sunt ferm convins că majoritatea cetățenilor care ne privesc vor că acest Parlament să plece cât mai devreme din istorie. Eu cred că acest parlament este compromis”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Deși menționează că nu a discutat cu deputatul Ștefan Gațcan, șeful statului îi atribuie deputatului meritele deblocării activității Parlamentului.

„Rolul pe care l-a jucat domnul Gațcan în deblocarea situației din Parlament. Îi place cuiva, nu-i place, îl critică, dar el a făcut un gest omenesc în situația aceasta. Atunci când erau blocate pensiile, majorarea salariilor la medici de către așa numita opoziție, această coaliție informală, dumnealui a găsit curajul într-o situație nu atât de simpla. A revenit pentru a debloca situația. Este un gest frumos, omenesc”.

Referitor la pază, Igor Dodon susține că nu are nicio atribuție în acest sens. Decizia de a-i atribui pază a fost luată de organele competente. Totodată, acesta a precizat că deputatul Gațcan beneficiază de pază din partea statului până în prezent.

Related posts

Maia Sandu, după incidentul dronelor căzute în Moldova: Trebuie cumpărată tehnica necesară, să protejăm țara

AlbasatTV, Nisporeni

Percheziții la o sală clandestină de jocuri de noroc din Strășeni

AlbasatTV, Nisporeni

Depozitele noi atrase la termen, în descreștere

Albasat

Leave a Comment