ALBASAT
Societate

Igor Dodon, despre tentativa de trafic ilicit cu anabolizante

Președintele în exerciţiu, Igor Dodon, neagă implicarea fratelui său şi ministrului de interne, Pavel Voicu, în tentativa de trafic ilicit cu anabolizante, din 5 decembrie. Acesta califică acuzaţiile aduse de deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, ca fiind  „aberaţii, învinuiri şi calomnii”, precizând că parlamentarul a fost acționat în judecată, transmite IPN.

În cadrul unei noi ediții a emisiunii online „Igor Dodon. Președintele răspunde”, acesta a precizat că, acum câteva săptămâni, conducerea de vârf a ţării a fost informată despre suspiciuni că transportul diplomatic, care nu poate fi stopat şi verificat la vamă, este utilizat pentru acțiuni ilegale. Tot atunci au fost date indicaţii să fie verificate toate destinaţiile.  „Aceasta a fost o operaţiune de care noi am ştiut, despre care am fost informaţi şi care a fost dusă cu bine până la capăt, cel puţin la această etapă. Cine este implicat şi cum? Evident că sunt implicaţi cei care asigurau transportarea acestor mărfuri interzise. Este implicat fostul ambasador sau nu? Pe lucrul acesta se va expune Procuratura Generală. Eu nu sunt procuror să spun că este implicat sau nu, dar toţi cei care au fost implicaţi trebuie traşi la răspundere, Și vă a asigur că vor răspunde în faţa legii”, a declarat Igor Dodon.
 

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, a spus joi, 10 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că în tentativa de trafic ilicit cu anabolizante, pe lângă cel puțin două persoane din Ambasadă și două din MAEIE, ar fi implicați și trei apropiați ai lui Igor Dodon. Este vorba de Alexandru Vâlcu, fost șef la vamă, consilier intim al ex-președintelui; Vadim Ciubara, unul dintre oamenii de afaceri afiliați lui Dodon și cumătrul lui, dar și Alexandru Dodon, fratele președintelui. Potrivit deputatului, sub protecția prietenilor celor trei, șoferul mașinii cu numere diplomatice trecea de 2-3 ori pe lună marfă în valoare de peste 150 de mii de euro.

Related posts

Schimb de experiență între ministerele de externe ale Republicii Moldova și României

Albasat

Maia Sandu: Cei mai importanți cetățeni ai planetei Pământ sunt copiii

AlbasatTV, Nisporeni

Câţi bani a câştigat Simona Halep într-un singur an. Anunțul făcut de Forbes

Albasat

Leave a Comment