ALBASAT
Societate

Igor Dodon: Nu vom accepta să mergem la alegeri călcând peste cadavre

Liderul PSRM, Igor Dodon, spune că luna septembrie ar fi cea mai potrivită pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Mai mult, potrivit lui Igor Dodon, dacă scrutinul va avea loc mai devreme, în condițiile vaccinării unui număr încă redus de persoane, PSRM ar putea să nu participe la alegeri pentru a nu oferi legitimitate exercițiului electoral, notează IPN.

Liderul PSRM spune că formațiunea sa nu se împotrivește ideii organizării alegerilor anticipate. Igor Dodon se arată convins că scrutinul ar trebui organizat în acest an, însă nu cu orice preț.

„Noi agreăm ideea alegerilor anticipate, dar doar după ce sute de mii de oameni vor fi vaccinați, nu vom accepta să mergem la anticipate călcând pe cadavre. Înțeleg că cineva își dorește alegeri cât mai curând posibil, în iunie sau iulie, noi nu vom participa la acest proces, ca să legalizăm alegerile. Noi suntem de acord ca alegerile să fie organizate în acest an, dar abia după ce vor fi vaccinate 600-700 de mii de persoane ”, a spus  Igor Dodon în cadrul emisiunii „Glavnâi vopros” de la NTV.

Igor Dodon spune că dacă va fi agreată propunerea PAS de a organiza alegerile în vara acestui an, iar ritmul vaccinării va rămâne unul anevoios, sistemul de sănătate riscă să intre într-un colaps total, cedând în fața numărului mare de îmbolnăviri. 

„Pentru noi este mai avantajos ca alegerile să aibă loc în iunie, din punctul de vedere al electoratului care va fi în țară în acel moment, dar noi nu acționăm în funcție de interesele înguste, de partid. Noi avem date concrete că după data de 10 mai, după sărbătorile pascale, va crește, din nou, numărul cazurilor de îmbolnăviri. Și în acest context ar trebui să fie dat startul campaniei electorale?”, a spus Igor Dodon.

Igor Dodon mai spune că acum, nu organizarea alegerilor ar trebui să reprezinte o prioritate, ci aducerea a cât mai multe doze de vaccin anti-COVID-19. Dodon a anunțat că, în curând, la Chișinău va ajunge donația de vaccinuri Sputnik-V promisă de Federația Rusă.

„Avem date concrete că vaccinul rusesc va veni în scurt timp. Acordurile sunt deja semnate, până la sfârșitul săptămânii vaccinul Sputnik V va ajunge în Republica Moldova ”, a mai spus  Igor Dodon.

Anterior, președintele interimar PAS, Igor Grosu, anunța că alegerile parlamentare anticipate ar trebui să fie organizate în perioada iulie-august, astfel încât până în luna septembrie să existe un Guvern învestit.

Related posts

Campanie de comunicare pentru promovarea vaccinării în raionul Nisporeni

Albasat

Nicu Popescu: Franța este un aliat de încredere și un prieten de nădejde al Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Consumatorii vor putea alege furnizorul de gaze

AlbasatTV, Nisporeni