ALBASAT
Societate

Igor Dodon: Șor, Candu și poate Plahotniuc stau în spatele deciziilor CC

Șeful statului Igor Dodon afirmă că discuția sa telefonică cu fostul președinte al Curții Constituționale Vladimir Țurcan nu este motiv de destituire a acestuia din funcție. În opinia oficialului, discuțiile respective reprezintă „o relație interinstituțională cu toate instituțiile, o relație obișnuită, normală”, notează IPN.

„Eu nu vreau să comentez unele dezbateri din interiorul Curții Constituționale pentru că am respect față de CC, anume în formatul ăsta. Eu am participat, atunci în funcția de președinte, când era altă coaliție de guvernare, la instaurarea acestei componențe. Dar eu consider că aceste argumente nu sunt fondate. Nu s-a încălcat absolut nimic. Președintele țării este președintele Consiliului Suprem de Securitate și în momentul în care o decizie importantă care ține de starea de urgență, a fost blocată de CC atunci seara, evident că trebuia să sun conducătorul de acolo, dacă era alt conducător, sunam alt conducător. Este rețea interguvernamentală, este rețea de stat, se sună și se întreabă: scuzați, care-i situația? Ce-i cu legea aceasta, intră în vigoare sau nu?”, a declarat Igor Dodon la postul național de televiziune Moldova1.

Președintele țării spune că sub conducerea fostului deputat socialist Vladimir Țurcan, comparativ cu perioada de guvernare a Partidului Democrat, Curtea Constituțională a avut un comportament decent.

„Nu este vorba, cum a spus cineva, despre secretul votului. Vreau să vă reamintesc că anul trecut cineva chiar a declarat cum a votat, tot din membrii CC, pentru cine și cum. Nu voi da nume pentru că se vor clarifica ei între ei. Categoric nu pot fi de acord că aceasta poate fi motiv pentru a lua astfel de decizii. Dar, și-au asumat decizia respectivă, ține de discuțiile lor interne. Haideți să fim sinceri, conștienți, că sub conducerea domnului Țurcanu Vladimir, CC a avut un comportament, în opinia mea și în opinia societății, foarte decent. Nu au fost acele derapaje care au fost în timpul guvernării precedente pana în luna iunie, când CC era instrument politic în mâinile PDM-ului și ale lui Plahotniuc”, a adăugat Igor Dodon.

Șeful statului afirmă că în spatele ultimelor decizii ale CC privind blocarea și suspendarea unor legi ar sta Ilan Șor, Andrian Candu și chiar fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

„Noi vedem jocul politic și noi știm cine face acest joc politic. Șor, Candu, poate Plahotniuc din spatele lor. Același personaj Sîrbu care în iunie anul trecut era la 8 seara sau la 7 dimineața și scria cereri de suspendare a președintelui sau a prim-ministrului Maia Sandu, e același personaj care a fost ieri la CC. Noi știm ce se întâmplă, cunoaștem ce se întâmplă și persoanele care încercă să captureze din nou instituții de stat. Noi am mai dat jos regimuri oligarhice, îi vom mai da încă odată, a doua oară, a treia oară. Eu sper că Înalta Curte și magistrații din această Curte înțeleg riscurile în acest sens”, a precizat președintele țării.

Related posts

Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii de la grădinița „Andrieș” din Șendreni

AlbasatTV, Nisporeni

Рухнули перила балкона многоквартирного дома в секторе Ботаника

Albasat

A fost sistată circulația troleibuzelor pe bulevardul Ștefan cel Mare

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment