ALBASAT
Societate

Igor Dodon: Suntem gata pentru orice scenariu

Președintele Igor Dodon spune că, în momentul în care cei doi deputați care au plecat din Partidul Democrat au declarat că susțin Guvernul Chicu și majoritatea parlamentară, înseamnă că există susținerea a 51 de deputați. „Dacă nu va fi această susținere, nu au decât alți 51 de deputați să înainteze moțiune de cenzură și să-și asume criza politică în această situație dificilă. Noi suntem gata de orice scenariu”, a declarat șeful statului în emisiunea „Președintele răspunde”, transmite IPN.

Igor Dodon a menționat că plecarea și exluderea celor doi deputați din PDM este o chestie internă a formațiunii democrate, însă aceasta nu înseamnă că cei doi parlamentari se alătură Partidului Socialiștilor. Potrivit lui, în fracțiunea PSRM deputații pot veni doar în urma alegerilor repetate, anticipate sau în circumscripții.

„Așa că, doamna Maia Sandu, alăturați-vă lui Candu, lui Șor, cu toți și încercați să dați jos Guvernul. Dar sarcina noastră, a mea în calitate de președinte și a colegilor de la Guvern, este să asigurăm stabilitatea și să menținem situația într-o perioadă foarte dificilă cu COVID-19 și secetă”, a mai spus Igor Dodon.

Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc au anunțat, acum o săptămână, că păresesc PDM și vor activa în calitate deputați neafiliați. Ulterior, formațiunea a declarat că cei doi parlamentari au fost excluși din partid.

Related posts

188 новых случаев COVID-19

Albasat

Numărul cazurilor de COVID-19 ajuns la 298

Albasat

Banca Mondială acordă suport pentru companiile afectate de criza COVID-19

Albasat

Leave a Comment