Președintele Parlamentului Igor Grosu spune că autoritățile constituționale de la Chișinău monitorizează constant situația din stânga Nistrului, iar partenerii externi ai țării deja au fost informați despre incidentele din regiune. Igor Grosu spune că provocările din ultimele zile ar fi fost puse de cale de grupări din regiunea transnistreană care-și doresc atragerea Republicii Moldova într-un război. Președintele Parlamentului se arată convins că atât pretinsele autorități de la Tiraspol, cât și cetățenii din stânga Nistrului, nu-și doresc escaladarea situației, notează IPN.
Președintele Parlamentului de la Chișinău califică drept provocări și tentative de destabilizare a situației incidentele din ultima perioadă înregistrate în stânga Nistrului. Potrivit lui Igor Grosu, liderii separatiști înțeleg gravitatea momentului și nu agreează scenariul atragerii Republicii Moldova în război.
„Cineva dorește escaladarea și tensionarea situației. În stânga Nistrului avem două partide, și nu mă refer la partide politice. Tabăra războiului, cea a minților fierbinți care își doresc escaladarea si tabăra moderaților, din cadrul așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, care înțeleg mai bine care sunt consecințele în cazul unui scenariu pe care nimeni nu și-l dorește. Și la nivel de societate, cu toată propaganda care persistă acolo, oamenii nu-și doresc escaladarea. Noi observăm și o sporire a adresabilității la birourile de perfectare a documentelor, pașapoartelor, buletinelor. E și un aflux de oameni spre malul drept. Este o încercare a grupării care nu-și dorește pace de a destabiliza situația”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Igor Grosu, membru al Consiliului Suprem de Securitate, spune că autoritățile de la Chișinău cer tuturor instituțiilor statului să dea dovadă de vigilență maximă, să asigure ordinea publică și să contracareze în timp util orice tentative de destabilizare a situației.
„Am consolidat capacitățile la frontiere. Am întărit instituțiile statului în ceea ce privește infrastructura critică. Am contactat imediat partenerii de dezvoltare și i-am informat despre ceea ce avem. Suntem cu ochii pe regiunea transnistreană. Sperăm să prevaleze mințile lucide. Pretinsele autorități de acolo au renunțat și la parada de 9 mai, ceea ce ne face să credem că ei înțeleg seriozitatea momentului”, a mai spus Igor Grosu.
În data de 25 aprilie a fost atacat cu lansatoare de grenade sediul așa-zisului Minister al Securității de Stat de la Tiraspol. Ulterior, la 26 aprilie, a fost atacat aerodromul de la Tiraspol și au fost distruse două antene de radiocomunicații din satul Mayak. În timp ce autoritățile constituționale de la Chișinău spun că provocările sunt organizate de forțe din interiorul regiunii transnistrene, liderul separatist de la Tiraspol spune că „urmele atacurilor produse în ultimele zile duc spre Ucraina”.
previous post