ALBASAT
Societate

Igor Munteanu: Moldova nu a îndeplinit cele 8 condiții asumate în fața UE

Republica Moldova nu și-a îndeplinit pe deplin cele opt condiții stabilite în ședința Comitetului de Asociere UE-RM pentru obținerea tranșei a II-a din asistența macroeconomică. De această părere este deputatul Igor Munteanu, vicepreședinte al Platformei DA, transmite IPN.

„Recent, unii oficiali ai actualului guvern au pretins că și-au îndeplinit angajamentele și că se așteaptă la achitarea imediată a tranșei a II-a, exagerând ca de obicei în materie de stil, precizie și comunicare”, declară Igor Munteanu și face referire la fiecare dintre aceste condiții.

În opinia sa, două dintre aceste condiții, Aderarea la Rețeaua Anticorupție pentru Europa de Est și Asia Centrală a OECD și Moratoriul asupra programului „Cetățeni contra investiții” sunt parțial îndeplinite. Referindu-se la prima, Igor Munteanu precizează că „procedurile au fost finalizate, dar aderarea nu este încheiată”, despre a doua spune că „moratoriul a fost extins până la 1 septembrie 2020, însă legea nu a fost abrogată”.

Potrivit lui, patru dintre aceste opt condiții, nu sunt îndeplinite. Una dintre ele ține de Crearea echipei comune de investigație a fraudei bancare. „Deși s-au alocat resurse, echipa comună de investigație cu experții letoni și Agenția UE Eurojust încă nu a fost formată”, precizează vicepreședintele Platformei DA. După părerea lui, un alt indicator care nu a fost îndeplinit, iar liderii ambelor agenții vizate s-au opus vehement, este Evaluarea independentă a Consiliului Audiovizualului și Consiliului Concurenței prin audituri externe, cerere exprimată de Comisarul European pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, OLiver Varhelyi.

Despre Strategia de reformare a justiției (PdA), Igor Munteanu spune că și aceasta este o condiție neîndeplinită. „Procesul elaborării acestei strategii este abia în etapă embrionară, presupunând o implicare efectivă și credibilă a experților CoE, UE (DG Just), societatea civilă și partidele politice”, adaugă acesta. Referindu-se la indicatorul care ține de Reforma Consiliului Superior al Magistraturii, Igor Munteanu susține: „ca și în cazul Strategiei reformei sectorului justiției, procesul de reformare presupune implicarea efectivă și progresul constatat de către experți ai CoE, UE (DG Just), cu participarea societății civile și a partidelor politice”.

Cu privire la condiția de Adoptare a legii privind organizațiile necomerciale, deputatul menționează că la 12 iunie legea a fost adoptată în a doua lectură, nu și în ultima, iar indicatorul va fi îndeplinit numai după adoptarea, promulgarea și tipărirea legii.

Potrivit lui, singura condiție îndeplinită în totalitate este Adoptarea legii privind sancțiunile pentru infracțiunile legate de spălarea banilor. „Legea a fost adoptată în lectură finală la 21 mai 2020”, amintește vicepreședintele Platformei DA.

Potrivit lui, criza pandemică a complicat foarte mult sarcina actualului guvern în a-și îndeplini angajamentele. „Ar fi nesăbuit să nu recunoaștem acest lucru, doar că, de dragul adevărului, nu ar trebui să acceptăm aruncarea cu ușurință a oricărui eșec, restanță sau bâlbâială guvernamentală pe seama efectelor acestei urgii pe nume Covid19. Asta ar fi mai mult decât o greșeală, asta ar fi o eroare strategică în raport cu UE”, adaugă Igor Munteanu.

Related posts

Советы психолога, чтобы избежать страха и паники во время пандемии

Albasat

Bunurile abandonate vor trece în proprietatea unității administrativ-teritoriale

Albasat

Avertizare urgentă emisă de Inspectoratul de Poliție Nisporeni: Drumul către Mănăstirea Vărzărești prezintă condiții periculoase.

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment