Fostul președinte Igor Dodon și soția sa, Galina Dodon, sunt vizați într-un nou dosar penal. Procuratura Anticorupție precizează că acuzatorii de stat au dispus recunoașterea și audierea în calitate de bănuiți a celor doi. De asemenea, este vizat și un medic.
„Medicul este bănuit de confecționarea și deținerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi. În același timp, ex-președintele Republicii Moldova, împreună cu soția sa, sunt bănuiți de deținerea și folosirea documentului oficial fals care acordă drepturi”, se arată într-un comunicat de presă
Potrivit oamenilor legii, în baza acestui document, Igor Dodon le-a solicitat judecătorilor Curții Supreme de Justiție să îi încuviințeze să părăsească țara, aceeași solicitare fiind înaintată de către învinuita Galina Dodon Procuraturii Anticorupție.
Igor Dodon este învinuit în mai multe dosare penale, iar în cel pornit pentru îmbogățire ilicită, soția lui este învinuită de complicitate. Fostul președinte se află sub control judiciar. La fel și soția sa are interdicție de a părăsi țara.
Ex-președintele Dodon nu a venit deocamdată cu o reacție.
- Cadrele medicale și farmaciștii din Nisporeni, premiați pentru profesionalism și dedicare
- Guvernatoarea BNM: reformele financiare apropie Moldova de standardele europene
- Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
- La Otaci a fost inaugurat un nou sediu al Poliției de Frontieră, cu sprijinul UE
- Trafic suspendat pe un tronson al străzii Alexei Mateevici din Chișinău, din cauza Balului Absolvenților

