ALBASAT
Societate

Ilan Șor cere să-i fie anulat mandatul de arest

Liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, spune că, practic, a fost lipsit de dreptul de a participa la evenimentele electorale. Acesta solicită Curții de Apel din Cahul să anuleze mandatul de arest emis pe numele său, pe care îl consideră ilegal, astfel încât să i se ofere posibilitatea să participe la activitățile din campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Solicitarea vine după ce instanța de judecată a decis să amâne ședința programată pentru 7 iulie pentru data de 9 iulie, adică în ultima zi a campaniei electorale, transmite IPN.

Într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, Ilan Șor a spus că insistă asupra anulării mandatului de arest, nu doar pentru a putea participa în campania electorală, ci și pentru a se putea prezenta în instanța de judecată și la Procuratură, pentru a face depoziții în dosarul fraudei bancare. Astfel, spune el, va putea începe și negocierile, în numele acționarilor, privind răscumpărarea portofoliului băncilor lichidate și compensarea daunelor. Ilan Șor a adăugat că, în 2015 i-a fost oferită posibilitatea de a se implica în campania electorală, fiind eliberat atunci din arest la domiciliu.

„Toate argumentele sunt sută la sută convingătoare. Instanța de judecată nu are dreptul nici juridic și nici moral să refuze cererea mea de anulare a mandatului de arestare și de a apărea public, în primul rând, la ședința de judecată”, a subliniat Ilan Șor.

În context, el le-a cerut magistraților să-și revizuiască decizia și să lase ședința de judecată să se desfășoare așa cum era preconizată inițial. „Mă adresez instanței de la Cahul, procurorului general, societății civile, ambasadelor, președintelui și acelor persoane care au legătură cu această chestiune. Îi cer Curții de Apel Cahul să revină la data stabilită a ședinței, mai exact, pe 7 iulie, să revadă cererile avocaților mei și să-mi permită, așa cum prevede legea, ca în data de 8 iulie, la ora 08.00 dimineața, să mă prezintă la Procuratură pentru a face depoziții, după care să merg la întâlnirile cu alegătorii”, a mai afirmat Șor.

Președintele Partidului „Șor” mai declară că acțiunile Curții de Apel Cahul pun la îndoială corectitudinea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie și rezultatele scrutinului.

Încă în iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public, organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. La sfârșitul lunii aprilie 2021, Ilan Șor a spus că e gata să returneze suma de bani care i se impută în dosarul furtului miliardului, iar apoi să o revendice de la adevărații beneficiari ai fraudei din sistemul bancar.

Related posts

Guvernul a avizat modificarea Legii cetățeniei

AlbasatTV, Nisporeni

Comisia Situații Excepționale aprobă măsuri pentru stăpânirea prețurilor

Albasat

Более 252 тысяч смертей от COVID-19 во всем мире

Albasat

Leave a Comment