ALBASAT
Societate

Impactul războiului din Ucraina asupra sănătății refugiaților

Impactul acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina asupra sănătății refugiaților este reflectat într-o expoziție informativă lansată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Panourile informative expuse prezită rezultatele unui studiu independent care arată o acutizare a maladiilor cronice și o prevalență înaltă de anxietate în rândul persoanelor refugiate. Starea psihologică a respondenților a fost exprimată în culori. Persoanele intervievate au concentrat toate sentimentele în culorile roșu și negru, cu care asociază războiul și durerea, a precizat pentru IPN Adrian Belîi, profesor la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și deputat al Parlamentul Republicii Moldova.

Studiul a arătat că există diferențe semnificative în descrierea durerii de către aceleași persoane pe timp de pace și pe timp de război. Pe timp de război durerea este mult mai intensă, este acompaniată de stări depresive și de o simptomatologie încadrată în noțiunea de stres post-traumatic, ceea ce impune eforturi medicale și psihoterapeutice importante, a explicat Adrian Belîi.


Rezultatele cercetării au arătat că printre refugiați predomenă durerea oncologică, de spate și durerea musculo-scheletală. Durerea oncologică, de exemplu, are o prevalență de – aproape la fiecare al patrulea respondent. Pe baza acestei cercetări vor fi elaborate recomandări care vor fi distribuite sub formă de publicații stiințifice. Va fi editată și o broșură care va fi distribuită în rândul specialiștilor. Adrian Belîi a remarcat că este nevoie de o amintire continuă că războiul încă se desfășoară și că putem ajuta refugiații pe multe dimensiuni: să le fim alături, să le oferim suport medical și psihoterapeutic adaptat.

La inaugurarea expoziției a participat și Olesea Șevcenko, soția ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova. Ea a subliniat că poporul ucrainean este impus acum să supraviețuiască, să lupte pentru libertate și pentru țară. „Avem peste 7 milioane de oameni care au fost nevoiți să se mute în regiunea de vest a Ucrainei. Peste jumătate de milion au trecut prin teritoriul Republicii Moldova. Un mare procentaj de refugiați constituie mame cu copiiˮ, a remarcat soția ambasadorului.

„Alături de noi sunt oameni buni care ne oferă ajutorul, printre ei sunt și cetățenii  Republicii Moldova. Poporul moldovenesc a arătat că este foarte deschis pentru cei care acum trec printr-o perioadă grea. Mii de mame cu copii sunt foarte fericiți că au ajuns în Republica Moldova și au găsit un trai în siguranță. Oamenii ucraineni niciodată nu vor uita cât de generoși sunt moldovenii. Să nu obosiți să acordați ajutor Ucrainei, deoarece războiul și lupta continuă. Noi avem nevoie de sprijinul fiecăruia, mai ales de sprijinul Moldoveiˮ, a a mai spus Olesea Șevcenko.

Angela Capcelea, coordonatoare de programe la UNICEF Moldova, a spus că viața copiilor ucraineni s-a schimbat untr-un an de război. „Să ajutăm copiii să facă fața acestor situații prin diferite metode, cum ar fi suportul psihoemoțional, psihosocial, acordarea serviciilor de sănătatea mentală. Cu cât mai repede copiii vor ajunge la o rutină stabilă, cu atât mai puține consecințe pe termen lung vom aveaˮ, a spus reprezentanta UNICEF Moldova.

Panourile informative vor rămâne afișate pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei până pe 12 martie.

Related posts

Măsuri anti-Covid. Închisoare pentru cei prinși că nu poartă mască în spații publice, în Sri Lanka

Albasat

Cursul valutar oficial la 14.10.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Piața Centrală se închide în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19

Albasat

Leave a Comment