ALBASAT
Societate

În circulație se află circa 530 de pașapoarte diplomatice valabile

În circulație se află circa 530 de pașapoarte diplomatice valabile. Actul respectiv poate fi folosit atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în alte state. Documentul oferă mai multe privilegii și se obține conform unor proceduri speciale, transmite IPN cu referire la Radio Europa Liberă.

Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte listează peste 30 de categorii de persoane care pot primi pașapoarte diplomatice. Printre acestea se numără șeful statului, președintele parlamentului, prim-ministrul, deputații și membrii Guvernului. Au dreptul să dețină pașaport diplomatic și procurorul general, președintele Curții Constituționale, cel al Consiliului Superior al Magistraturii și al Curții Supreme de Justiție, avocații poporului, guvernatorul Băncii Naționale, directorul Serviciului Vamal și al Serviciului de Informații și Securitate.

Pașapoarte diplomatice au toți ambasadorii și personalul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare, precum și soțiile sau soții acestora, copiii lor minori și cei cu vârste de sub 23 de ani care învață în străinătate și nu sunt căsătoriți. Totodată, foștii președinți ai țării, prim-miniștri, președinți de parlament și soții/soțiile lor păstrează acest drept.

Titularii de pașapoarte diplomatice beneficiază de regim liberalizat de călătorii cu un șir de state cu care au fost semnate acorduri bilaterale sau care au aprobat acest regim în mod unilateral, plătesc taxe mai mici la eliberarea vizelor sau sunt scutiți de acestea. De asemenea, beneficiază de proceduri simplificate ale controalelor aeroportuare și în punctele de trecere a frontierei, „dar acest lucru e valabil doar dacă statul de destinație sau de tranzit are prevăzute condiții speciale”.

„Pașaportul diplomatic conferă un statul special titularul unui pașaport diplomatic fiind privilegiat de dreptul internațional cutumiar. Cu toate acestea, el nu se bucură automat de imunitate. Aceasta survine, în mod normal, după acreditarea diplomatului sau după o invitație oficială, când acesta dobândește imunitate în țara respectivă”, explică MAEIE.

Related posts

Moldova exportă în China mărfuri de 17,4 mln dolari. Potențialul nu e complet valorificat

Albasat

Cursul valutar oficial la 02.09.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Количество подтвержденных COVID-19 случаев достигло 864

Albasat

Leave a Comment