ALBASAT
Societate

În dialogul politic și de securitate UE-Moldova va fi abordată consolidarea rezilienței

În cel mai scurt timp posibil, va fi organizat primul dialog politic și de securitate la nivel înalt UE – Republica Moldova pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a rezilienței Republicii Moldova prin consolidarea securității cibernetice, implementarea asistenței în cadrul Facilității Europene pentru Pace și combaterea dezinformării. Asupra acestui obiectiv s-a convenit în cadrul întrevederii dintre viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, cu înaltul reprezentant, vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, și cu comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, se arată într-un comunicat de presă al Delegației UE în Republica Moldova. Cei doi demnitari ai UE au efectuat o vizită în Republica Moldova pe 2 și 3 martie, transmite IPN.

În contextul invaziei Rusiei în Ucraina și al impactului acesteia asupra Republicii Moldova, oficialii au reiterat solidaritatea Uniunii Europene cu statul moldovean și au reafirmat sprijinul ferm al UE pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării. „Moldova are dreptul de a-și alege cursul politicii externe și credem cu fermitate că Republica Moldova aparține familiei europene. Vom continua să cooperăm intensiv în baza Acordului de Asociere UE – Republica Moldova”, a declarat Josep Borrell.

În cadrul întrevederii cu președintele țării Maia Sandu, oficialii au discutat despre securitatea regională. Demnitarii europeni au mulțumit autorităților Republicii Moldovei pentru susținerea rezoluției Adunării Generale a ONU privind agresiunea împotriva Ucrainei. „Îmi exprim sincera recunoștință, doamnă președinte Sandu, remarcăm eforturile dumneavoastră foarte eficiente și solidaritatea față de oamenii care se refugiază din Ucraina, iar noi vă vom sprijini acolo unde este posibil”, a menționat Josep Borrell.

În discuția cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, Josep Borrell și Olivér Várhelyi au discutat despre modalitățile de consolidare a rezilienței Republicii Moldova în domenii precum situația umanitară, securitatea energetică, redresarea economică, securitatea și apărarea. „În prezent, UE are în vizor conectarea rapidă a Moldovei la rețeaua electrică europeană”, precizează sursa citată.

„Suntem foarte impresionați de eforturile depuse de Republica Moldova și de răspunsul prompt la această situație fără precedent din vecinătatea sa. Suntem aici pentru a vă ajuta să faceți față acestei provocări”, a menționat Olivér Várhelyi. Comisarul a anunțat că UE va acorda Republicii Moldova 15 milioane de euro în vederea gestionării crizei imediate. Demnitarul a confirmat, de asemenea, că UE va continua să ofere sprijin dincolo de nevoile imediate, prin intermediul Planului de redresare economică în valoare de 600 de milioane de euro, precum și al Planului economic și investițional cu cinci inițiative reprezentative pentru Republica Moldova, care vor mobiliza până la 3,4 miliarde de euro.

În cadrul întrevederii cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cei doi demnitari europeni au îndemnat Parlamentul să avanseze reformele-cheie în domeniul guvernanței și al energiei, în conformitate cu Acordul de Asociere UE-Moldova.

Related posts

Cinci cetățeni moldoveni au fost răniți într-un accident în România

Albasat

Aproape 60 de oameni se află la Centrul de găzduire a persoanelor fără adăpost din capitală

Albasat

Maia Sandu în raportul de 100 de zile: Scoatem țara din criză, din izolare și din corupție

Albasat

Leave a Comment