ALBASAT
Actualitate Societate

În luna mai moldovenii au luat mai multe credite decât în aprilie

În luna mai, creditele noi acordate au constituit 4 085,6 milioane de lei, în creștere cu 10,7% față de luna aprilie. Partea majoră (66,6%) reprezintă creditele în moneda națională, transmite IPN.

Banca Națională a Moldovei menționează că, din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de aproape 59% în totalul creditelor acordate.

Partea majoră (62,9%) a creditelor noi acordate a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a micșorat cu 0,28 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 13,36%, rata medie la cele în valută s-a majorat cu 0,04 puncte procentuale, constituind 6,02%.

Persoanele fizice în luna mai 2023 au contractat credite în volum de 1 141,0 milioane de lei, în creștere cu 40,2% comparativ cu luna precedentă, partea majoră (78,1%) fiind acordată pentru consum. Majoritatea acestor credite (760,3 milioane de lei) au fost acordate în moneda națională pe termene de la 2 până la 5 ani.

Creditele imobiliare dețin ponderea de 20,8% din totalul creditelor acordate persoanelor fizice și au fost acordate preponderent în moneda națională (85,4% din totalul creditelor imobiliare).

Rata medie la creditele de consum acordate în moneda națională s-a diminuat cu 0,72 puncte procentuale și a constituit 14,85%, iar rata medie la creditele acordate în moneda națională pentru procurarea imobilului a scăzut cu 0,45 puncte procentuale, constituind 11,58%.

Comparativ cu luna precedentă, persoanele juridice au solicitat în luna de referință mai puține credite în moneda națională (-5%). În același timp, volumul creditelor în valută (+12,9%) și al celor atașate la cursul valutei3 (+32,4%) a fost în creștere. Rata medie la creditele acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a micșorat cu 0,17 puncte procentuale, până la nivelul de 12,67%. În același timp, rata medie la creditele acordate în valută s-a majorat cu 0,03 puncte procentuale și a constituit 5,97%.

Related posts

Nouă din zece moldoveni mor din cauza bolilor netransmisibile

AlbasatTV, Nisporeni

Tot mai mulţi producători autohtoni de fructe şi legume intră în impas din cauza preţurilor mici la produse

Albasat

e-TRADECON: prima conferință dedicată facilitării comerțului internațional

Albasat

Leave a Comment