ALBASAT
Societate

În Parlament ar ajunge trei partide dacă duminică s-ar organiza alegeri, BOP

Dacă duminica viitoare în Republica Moldova ar avea aloc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede trei formațiuni politice: Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Socialiștilor și Partidul Politic Șor. Potrivit Barometrului Opiniei Publice, prezentat de către Institutul de Politici Publice, PAS ar obține 29,6% din voturi, PSRM – 16,2%, iar PPȘ – 5,3%. Restul formațiunilor nu ar trece pragul electoral de 5%. Totodată, fiecare al zecelea cetățean nu ar merge la alegeri, fiecare al patrulea nu a știut cu cine să voteze, 5,6% din cetățeni nu au dat un răspuns.

Într-o conferință de presă la IPN că, directorul IPP, Arcadie Barbăroșie, a menționat că este destul de mare procentul de cetățeni care au menționat: „Niciun partid/Nu aș merge la alegeri”, „Nu știu” sau nu au răspuns – circa 30%. Reieșind din opțiunea respondenților deciși, în Parlament ar accede patru formațiuni politice: PAS, PSRM, PPȘ, dar și Partidul Politic Partidul Nostru. Din respondenții deciși, 48,6% ar vota cu PAS, 26,6% – PSRM, 8,7% – PPȘ, iar 6,2% – PPPN.

Întrebați care este personalitatea politică în care au cea mai mare încredere, 46% din respondenți au spus că nu au încredere în nimeni. 22,5% din intervievați au menționat-o pe actuala președintă, Maia Sandu. 11% – pe fostul președinte Igor Dodon, actual lider al Partidului Socialiștilor. Liderul Partidului politic Șor, Ilan Șor, a fost menționat de către 2,4% din respondenți, președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin – 1,7%, „Altcineva” – 1,6%, iar liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi – 1,1%.

Participanții la sondaj au fost întrebați ce cred atunci când se gândesc la politicienii din țară. Cei mai mulți – 56,1% cred că majoritatea sunt corupți. Alți 20,3% au răspuns că toți sunt corupți. Totodată, 16,2% din intervievați au spus că unii politicieni sunt corupți. Restul respondenților au spus că doar câțiva sunt corupți, niciunul nu este corupt sau nu au răspuns.

Sociologul Vasile Cantarji, de la Compania CBS Research, a declarat că, cercetarea a fost realizată pe un eșantion național de 1 108 persoane, cu vârsta de 18 ani și mai mult. Eșantionul este unul stratificat proporțional cu numărul populației, pe regiuni geografice. Datele au fost colectate în perioada 28 ianuarie-14 februarie, prin realizarea interviurilor față în față. Marja de eroare este de +/-3%.

Related posts

Maia Sandu a discutat cu omologul elvețian despre avansarea colaborării bilaterale

Albasat

Înscrierea în clasa întâi va începe pe 21 mai

Albasat

Maia Sandu: La 21 mai ne dorim o Adunare apolitică, a cetățenilor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment