ALBASAT
Societate

În premieră, un înalt comisar al ONU pentru refugiați vine în Moldova

Înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, Filippo Grandi, întreprinde în perioada 4 – 5 martie o vizită în Republica Moldova. Aceasta este prima vizită în Moldova a unui înalt comisar al ONU pentru refugiați, transmite IPN.

Oficialul ONU va avea întrevederi cu președintele Maia Sandu, cu participarea vicepremierului Nicu Popescu, cu prim-ministra Natalia Gavrilița, cu participarea ministrei afacerilor interne, Ana Revenco, și a ministrului muncii și protecției sociale, Marcel Spatari.

Delegația va efectua o deplasare la centrul de triere de la Palanca.

Filippo Grandi va consulta opinia autorităților naționale cu privire la propunerea programului de asistență internațională urgentă în valoare de 1,7 miliarde de dolari, adresat susținerii acțiunilor consolidate ce urmează a fi întreprinse în vederea asigurării unor răspunsuri eficiente la criza umanitară.

De la izbucnirea războiului în Ucraina și până joi, în Republica Moldova au venit circa 130 de mii de refugiați, dintre care 65 de mii au rămas în Moldova.

Related posts

Majorarea tarifelor la apă şi canalizare i-a scos pe locuitorii oraşului Nisporeni să protesteze

Albasat

FOTE din 2021 va fi amânat

Albasat

Israelul, prima țară care își închide granițele pentru toți străinii din cauza variantei Omicron. Tehnologia Shin Beth va fi reactivată

Albasat

Leave a Comment