ALBASAT
Societate

În Republica Moldova nu există o cultură de consum a mierii de albine, declarație

În Republica Moldova nu există o cultură de consum a mierii de albine, precum există în țările europene. Acolo mierea se regăsește obligatoriu la micul dejun luat în stațiunile turistice și nu doar, pe când în Moldova există persoane care nu au gustat niciodată miere până la o anumită vârstă. Existența unei astfel de culturi cum este în țările europene ar crea și cererea pe piața internă, a declarat pentru IPN președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), Ştefan Condratiuc.

„Cultura de consum a produselor apicole este o politică benefică pentru generații, pentru fortificarea sistemului imul al generației în creștere și a celor în vârstă, și în genere e benefic pentru toată populația. Ea generează și locuri de muncă, și mai puține cheltuieli în sănătate”. Potrivit lui Ștefan Condratiuc, politicile statului trebuie orientate spre asigurarea saturării pieței interne și spre susținerea apicultorilor, așa ca ei să fie competitivi la capitolul prețuri, inclusiv pe piața externă.

Potrivit Biroului Național de Statistică, consumul mediu anual pe o persoană a mierii de albine, în 2019, a fost de 0,7 kg.

Președintele ANRM a spus că anul trecut nu au fost condiții foarte bune pentru albine pentru că a fost secetă, iar în perioada de iarnă temperaturile au fost instabile, salcâmul a întârziat să înflorească, iar în unele locuri a și înghețat. Apicultorii sunt rezervați privind recolta de miere de salcâm. Ștefan Condratiuc spune că în regiunea de sud a țării este ratat salcâmul, la centru și la nord probabil să fie, dar nu crede că va fi mai mult de 30% miere de salcâm față de un an obișnuit. Și miere din floare de tei va fi puțină.

Prețurile pe piața europeană, unde ajunge practic toată mierea din Moldova, nu au crescut, deoarece în ultimii zece ani s-au triplat ofertele, spune Ştefan Condratiuc. Vin cu cantități importante de miere exportatori din America de Sud, Indonezia, China, India, Turcia sau Ucraina. „Rezerve sunt și nu va influența la prețuri. Poate doar puțin la mierea de salcâm, dacă acesta va lipsi”.

Pentru că sezonul apicol abia începe, primele exporturi din acest sezon se vor face la începutul lunii iulie. Până atunci se exportă miere din rezervele anului trecut. Anul acesta exporturile au fost mai joase, din cauza restricțiilor pandemice, dar și din cauza cererii mai mici pe piața externă.

În Republica Moldova circa opt mii de persoane practică apicultura. Cele circa 260 de mii de familii de albine produc șase mii tone de miere anual.

Potrivit Biroului Național de Statistică, cea mai mare cantitate de miere a fost exportată în 2019 în Italia (923,8 tone), Slovacia (660,1 tone), România (645,9 tone), Franța (525 tone), Republica Cehă (341,2 tone) și Germania (264,8 tone). Cea mai mare cantitate de miere, în ultimii cinci ani, Moldova a exportat în 2017 – 5010,5 tone. în 2018 au fost exportate 4123,5 tone, iar anul trecut, 3888,9 tone.

Ziua Mondială a Albinelor este marcată pe 20 mai.

Related posts

Agenții economici care vor fonda farmacii în sate vor primi subvenții

AlbasatTV, Nisporeni

Dorin Popescu – noul președinte al Uniunii Avocaților

Albasat

Moldova conectată tot mai strâns la proiectele regionale de gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment