Două cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate pe parcursul zilei de 22 iunie, în raionul Nisporeni. Astfel, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 46 de persoane au fost infectate cu coronavirus. Dintre acestea, 22 s-au tratat deja.
Potrivit şefului Direcţiei Centrul de Sănătate Publică Ungheni, Alexandru Cornei, dintre locuitorii raionului Nisporeni, care s-au contaminat cu noul virus, 5 sunt internaţi la Spitalul Raional Nisporeni, iar 4 se află spitalizaţi la instituţiile medicale din Chişinău.Totodată, 14 persoane, care au forme uşoare de coronavirus, primesc tratamentul corespunzător la domiciliu sub supravegherea medicului de familie.
ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “De la începutul pandemiei şi până în prezent, per raionul Nisporeni avem 46 de cazuri confirmate cu infecţia COVID-19. Dintre acestea 46 de persoane, 22 sunt deja tratate. Spitalizate la spitalul raional Nisporeni avem 5 persoane. Spitalizate la alte instituţii medicale din Chişinău avem 4 persoane. Tratament ambulator primesc 14 persoane, deoarece sunt forme uşoare. Tratament ambulator, se are în vedere, autoizolarea la domiciliu sub monitorizarea medicului de familie. Din păcate avem şi un caz de deces.”
La ora actuală, în raionul Nisporeni sunt doi bărbaţi suspecţi la infecţie. Unul este din oraş, iar celălalt este din satul Soltăneşti. Acum, aceştia sunt internaţi în Spitalul Raional Nisporeni.
ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Persoane cu statut de suspect, per raionul Nisporeni, la moment avem 2 persoane, ambele de gen masculin, una din oraşul Nisporeni, alta din satul Soltăneşti, raionul Nisporeni, unde aşteptăm rezultatul de laborator, care va confirma sau va infirma infecţia COVID-19. În caz că se confirmă infecţia cu COVID-19, atunci persoanele vor urma tratamentul corespunzător, în caz că se infirmă, atunci persoanele vor pleca acasă.”
Potrivit lui Alexandru Cornei, în prezent, 395 de persoane din raionul Nisporeni se află în autoizolare la domiciliu sub monitorizarea medicului de familie, după ce acestea au revenit de peste hotare.
ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Fişe epidemiologice, per raion, de la început până în prezent, se are în vedere că acestea se completează de către persoanele care intră în ţară, avem 2 502 fişe epidemiologice, iar aceste persoane se monitorizează timp de 14 zile. Scoşi de sub monitorizare avem 2 107 persoane şi rămaşi sub monitorizare în autoizolare la domiciliu 395 de persoane.”
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat că în ziua de 22 iunie, doi moldoveni au fost răpuşi de coronavirus.Este vorba despre un medic, în vârstă de 57 de ani, care a activat în calitate de şef al Secției Diagnostică Funcțională din cadrul IMSP Spitalului Raional Orhei.
Cea de-a doua victimă este un bărbat în vârstă de 76 de ani, din raionul Drochia. În afară de COVID-19, bărbatul mai suferea de obezitate gr. III şi angină pectorală de efort.