ALBASAT
Actualitate Diverse Societate

Încă o reținere în cazul morții femeii de afaceri Liubovi Babuțchi

Natalia Sacaliuc, asistenta medicală suspectată de implicare în procedura estetică ce a dus la decesul femeii de afaceri Liubovi Babuțchi, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de instanță la solicitarea procurorilor, care susțin că martorii inițiali ai anchetei au ascuns implicarea acesteia, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, transmite IPN.

Procurorul de caz, Ștefan Ciupercă, a declarat că învinuita nu era angajată oficial la salonul „Dr. Serebrova”, unde a avut loc intervenția care a dus la moartea femeii de afaceri, însă a participat la efectuarea procedurii.

În cadrul anchetei s-a constatat că martorii audiați la început au omis sau au denaturat informații esențiale privind rolul asistentei în desfășurarea evenimentelor.

„Până în acest moment, anchetatorii au identificat o încercare concertată de a construi o versiune falsă a celor întâmplate. Persoana reținută acum are statut de învinuit și refuză să facă declarații”, a precizat Ciupercă.

În prezent, trei persoane sunt puse sub acuzare în acest dosar. Medicul Ecaterina Maniuc, suspectată că i-a administrat anestezia victimei, a fost plasată în arest la domiciliu, iar asistenta Natalia Sacaliuc este acum în arest preventiv.

Între timp, proprietara salonului, Irina Borodkina, s-ar afla în Ucraina, potrivit informațiilor furnizate de procurori.

„Depunem toate eforturile necesare pentru a finaliza cât mai curând urmărirea penală și pentru a trimite în instanță cauza privind persoanele deja identificate”, a declarat procurorul de caz.

Cazul s-a produs la sfârșitul lunii ianuarie, într-un salon de frumusețe din capitală, unde Liubov Babuțchi a mers pentru o procedură estetică. În urma intervenției, femeia și-a pierdut viața.

Salonul nu deținea autorizațiile necesare pentru efectuarea procedurilor medicale la care a fost supusă Liubov Babuțchi.

Related posts

CEC a respins înregistrarea grupurilor de inițiativă din partea lui Alexandr Kalinin și Ion Costaș

Albasat

Ploile torențiale au afectat peste 40 de localități din România

AlbasatTV, Nisporeni

Влад Филат: Молдова не вправе опоздать на поезд обновлённой Европы

Albasat

Leave a Comment