Sechestrarea persoanelor și detenția lor ilegală sunt instrumente utilizate cu regularitate de administrația de la Tiraspol. Pe de altă parte, militarizarea continuă a Zonei de Securitate și a regiunii transnistrene, în general, constituie amenințări permanente la viața și integritatea persoanei și la securitatea națională și regională. Constatarea se regăsește într-un studiu cu privire la incidentele din Zona de Securitate, din perspectiva drepturilor omului. Studiul a fost realizat la comanda Asociației Promo-LEX și arată că, timp de 20 de ani, au fost identificate 30 de incidente grave. Jumătate din ele s-au produs pe parcursul a trei ani: 2004, 2006 și 2009.
Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al Promo-LEX, Ion Manole, a declarat că în categoria incidente grave au fost incluse cazuri foarte diferite, clasificate în patru subcategorii. Este vorba despre libertatea persoanei, pe de o parte, și a atentatelor la proprietate, pe de alta. Încălcări care atentează la viața și sănătatea persoanei, cum sunt focuri de arme și omucideri, explozii și vătămări corporale grave. De asemenea, este vorba despre sechestrarea oamenilor și privarea lor de libertate, sechestrarea bunurilor publice sau atentate la bunuri publice, precum și sechestrarea bunurilor private. Ultima este, probabil, categoria cea mai subreprezentată, întrucât foarte multe cazuri rămân nedocumentate, spune Ion Manole.
Zece persoane au fost ucise în două cazuri de explozii în transportul public, o persoană a fost ucisă cu armă automată de un pacificator al Federației Ruse și încă un pacificator a murit prezumându-se o sinucidere cu arma din dotare la post. Astfel, bilanțul victimelor, în 20 de ani, atinge cifra de 12 persoane.
La categoria „Sechestrarea bunurilor”, cele mai răsunătoare cazuri, cu impact economic și social pe termen lung, au vizat preluarea, cu ajutorul forțelor armate speciale, a infrastructurii și bunurilor CFM pe malul stâng și în municipiul Bender, în iulie 2004. La fel, este vorba și despre sechestrarea terenurilor agricole în raionul Dubăsari sau preluarea de către persoane înarmate a portului fluvial Varnița și sechestrarea a trei nave aflate în proprietate privată.
Ion Manole a menționat că anul 2004 a fost marcat de criza școlilor, preluarea căii ferate și arestarea și detenția a două persoane în legătură cu acest caz. În 2006 au avut loc cele două explozii în transportul public, cazul portului Varnița, dar și arestarea și detenția a 5 polițiști. Iar toate cazurile din 2009 și 2010 se referă la arestarea și detenția de persoane civile și ofițeri de poliție.
În perioada analizată, au fost identificate 37 de cazuri de instalare unilaterală, de către administrația regiunii transnistrene, a posturilor de control în Zona de Securitate. Acest proces a început mult mai devreme de 2001, iar analiza multianuală arată o dinamică în general constantă a dezvoltării infrastructurii de control în Zona de Securitate, cu o creștere alarmantă în ultimii doi ani. La fel, este de reținut că numărul de incidente nu reflectă numărul de posturi noi amplasate, or, exemplul cel mai recent, un singur caz din martie 2020, include amplasarea a 37 de posturi noi identificate și raportate de societatea civilă și autoritățile Republicii Moldova.
Încălcarea dreptului la libera circulație în Zona de Securitate rămâne cea mai frecventă încălcare. Chiar dacă ar fi ignorată dislocarea ilegală în Zona de Securitate a posturilor de control ale administrației transnistrene și verificarea ilegală a documentelor tuturor persoanelor care traversează linia administrativă, cazurile de refuz de intrare în regiune și, mai nou, de părăsire a regiunii sunt frecvente și, în mare parte, nedocumentate, constată cercetarea desfășurată. Involuția dramatică la acest capitol, înregistrată în 2020, este fără precedent și demonstrează cine, de fapt, deține pârghiile de control în Zona de Securitate. Interdicția de intrare în regiune sau părăsire a regiunii, impusă în martie 2020 sub pretextul măsurilor anti-pandemice, a fost o decizie cu impact asupra procesului de reglementare a conflictului pe termen lung.
Directorul Promo-LEX a precizat că printre prioritățile imediate se numără reformarea mecanismelor operațiunii de menținere a păcii, în primul rând prin revizuirea Regulamentului Comisiei Unificate de Control și a instrucțiunilor observatorilor militari. Actualul principiu consensual de luare a deciziilor, inclusiv a deciziei de deplasare a observatorilor militari la locul incidentului, paralizează și compromite întreaga operațiune de pacificare, notează Ion Manole.
Studiul mai arată că orice ingerință în actualele mecanisme de menținere a păcii întâmpină rezistență, de regulă, din partea Tiraspolului și a Moscovei, sub pretextul reglementărilor exclusive ale Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, care nu pot fi revizuite decât la nivelul semnatarilor Acordului. În aceste condiții, spune Ion Manole, se impune apelarea la precedentul creat de Acordul cu privire la întărirea încrederii și promovarea contactelor între Republica Moldova și Transnistria, semnat la Odesa pe 20 martie 1998.
