ALBASAT
Actualitate Societate

Îndemnizații mai mari pentru tinerii pedagogi și specialiști din cultură

Absolvenții facultăților de pedagogie vor primi o indemnizație unică în primii 5 ani de activitate didactică în mărime de 200 de mii de lei. De indemnizație unică de 160 de mii de lei, în aceleași condiții, vor beneficia și absolvenții programelor de studii profesional-tehnice. Prevederile au fost aprobate în cadrul ședinței Guvernului și, potrivit ministerului de profil, vin să combată deficitul de cadre didactice și să atragă mai mulți tineri în pedagogie, transmite IPN.

Pe lângă indemnizațiile unice, tinerii specialiști angajați în funcții didactice vor mai beneficia de compensarea cheltuielilor în primii 5 ani de activitate pentru închirierea spațiului locativ, în mărime de 1000 de lei lunar, și pentru consumul de energie electrică și termică, în mărime de 3000 lei anual, dacă activează în instituțiile publice de învățământ general din mediul rural, din centrele raionale și din UTA Găgăuzia.

Totodată, repartizarea absolvenților în funcțiile didactice vacante se va realiza printr-un concurs desfășurat de MEC. Pentru a participa la concursul de repartizare în câmpul muncii, absolvenții vor depune la minister un dosar de participare. În anul de studii 2024-2025, sunt circa 1879 de funcții didactice vacante în instituțiile de învățământ din țară. Lista acestora poate fi accesată aici.

În aceeași ședință de Guvern, s-a decis că tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior și profesional-tehnic cu profil artistic, care vor alege să activeze în teritoriu, conform repartizării, vor beneficia, din 1 iulie 2024, de o indemnizație unică de 90 și 120 mii de lei. Potrivit ministrului culturii, Sergiu Prodan, banii vor fi oferiți în trei rate egale: o jumătate din prima rată – după prima lună de activitate, iar a doua jumătate – la finele primului an de activitate, celelalte două – la finele fiecărui an de activitate.

Ministerul Culturii își propune ca primii beneficiari ai indemnizației unice să fie absolvenții anului de studii 2023-2024, iar cheltuielile estimative pentru acordarea indemnizației pentru anul 2024 pentru tinerii specialiști constituie 1,3 milioane de lei.

Prevederile proiectului vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2024 și sunt valabile doar pentru absolvenții care, în primul an după absolvire, se angajează, prin repartizare de către Ministerul Culturii, în instituții publice din domeniul culturii și în subdiviziuni structurale (cu sau fără personalitate juridică) ale autorităților publice locale ce desfășoară activitate culturală în municipii, orașe sau sate (comune).

Potrivit informațiilor prezentate de către biblioteci, muzee și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova numărul mediu de specialiști repartizați în câmpul muncii pe parcursul anului 2023 este de 33 persoane.

Datele statistice arată că în Moldova funcționează 1 300 de biblioteci publice teritoriale, 1 194 de case de cultură și 132 de muzee. Majoritatea angajaților din aceste instituții au peste 55 de ani, iar ponderea celor cu studii superioare de profil este în descreștere continuă.

Related posts

Patru suspecți au fost reținuți în cazul dublului omor din Hiliuți

Albasat

Cete de urători au mers pe la casele gospodarilor din Nisporeni, dorindu-le un an bogat și prosper

Albasat

OMS: Jumătate dintre țările din Europa și-au relaxat restricțiile împotriva răspândirii coronavirusului

Albasat

Leave a Comment