Instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal vor primi finanțare separată pentru acordarea sporurilor pentru grade didactice profesorilor. Guvernul a modificat formula de finanțare astfel încât să încurajeze creșterea profesională a cadrelor didactice, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, aceste modificări vor motiva administrațiile instituțiilor de învățământ să stimuleze dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. „Anterior, directorii alocau banii pentru grade didactice din bugetul instituției, sumă cu atât mai mare cu cât e mai înalt gradul didactic și, respectiv, numărul de pedagogi deținători ai acestora. Noile prevederi vor fi puse în aplicare la următoarea rectificare a Legii bugetului de stat”, a precizat ministrul Dan Perciun în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.
Alte modificări la Hotărârea Guvernului privind finanțarea în bază de cost standard per elev, care vor intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial, vor mai permite unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea să susțină instituțiile de învățământ din resursele acumulate în componenta raională pentru acoperirea cheltuielilor de personal și de întreținere a instituțiilor de învățământ în cazul în care resursele alocate instituției sunt insuficiente, precum și revizuirea ordinii priorităților în care aceste resurse pot fi alocate.
Noile prevederi vor mai permite instituțiilor de învățământ să aloce până la 2% din bugetul școlii pentru implementarea diverselor proiecte, oferind elevilor posibilitatea de a se implica și decide destinația acestora, fie pentru soluționarea problemelor pe care le consideră prioritare, fie pentru crearea unor spații de agrement, condiții mai confortabile etc.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul