ALBASAT
Societate

Ion Chicu: Am spus oamenilor ce se poate de făcut în 4 ani dacă se munceşte, nu se fură

Echipa Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a făcut totalurile activităţii în cadrul campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar, primul în care participă formațiunea. Potrivit președintelui PDCM, fostul premier Ion Chicu, încă de la momentul lansării în campanie, echipa şi-a urmărit obiectivul de a consolida societatea, de a face tot posibilul să pună în valoare potenţialul pe care îl are ţara şi poporul moldovenesc. „De 30 de ani ni se insuflă că poporul nu e vrednic să se autoguverneze, că ne trebuie cineva să ne conducă, trebuie să ne opunem acestei idei”, a spus Ion Chicu, la o conferinţă de presă, citat de IPN.

Președintele PDCM, susține că echipa a făcut o campanie corectă, nu a atacat pe nimeni şi a venit în faţa oamenilor cu viziuni şi propuneri, nu cu atacuri şi catalogări la adresa oponenţilor. „Am avut curaj să spunem oamenilor situaţia reală din ţară, n-am înflorit nimic. Am avut curaj să ne asumăm doar ceea ce se poate de realizat, nu promisiuni goale sau populism. Suntem mândri să constatăm că poporul a căpătat imunitate colectivă la tot felul de aberaţii”, a spus Ion Chicu.

La cele peste 3000 de întrevederi electorale, membrii partidului au comunicat oamenilor că nu politicienii care vin în faţa lor au făcut drumuri sau au majorat salariile medicilor în perioada pandemică, ci ei, oamenii, cei care au muncit în acea perioadă şi au plătit impozite. „Țara are potenţial, iar pentru a renaşte tara, moldovenii trebuie să aibă încredere în ei şi în forţele lor. Am spus oamenilor ce se poate de făcut în ţară timp de patru ani dacă se munceşte, dacă nu se fură”, a accentuat Ion Chicu.

Viorica Dumbrăveanu, fostă ministră a sănătății, candidată la alegeri pe listele PSCM, a menţionat că pe parcursul campaniei electorale, echipa a avut oportunitatea să abordeze problemele cu care se confruntă sistemele de sănătate, protecţie socială şi cel educaţional şi să identifice căile de soluţionare ale acestora. „Ne-am propus să consolidăm şi să creştem imaginea angajaţilor din medicină şi educaţie, să contribuim în mod direct şi prin soluţii concrete la asigurarea accesului pentru populaţie la servicii medicale, educaţionale, la consolidarea instituţiilor, ca cetăţenii să simtă aportul şi profesionalismul celor din sfera medicală, protecţie socială şi educaţie. Fermitatea noastră este determinată de încurajările din partea dumneavoastră. Doar împreună Republica Moldova se poate dezvolta şi societatea consolida. Votaţi raţional şi în dependenţă de aspiraţiile pe care vi le propuneţi dumneavoastră, familiile dumneavoastră şi pentru ţară”, a fost mesajul Vioricăi Dumbrăveanu.

Related posts

Legea cu privire la tineret va fi modificată. Se propune crearea centrelor de inovație socială

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 16.10.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Direcția generală educație, tineret și sport din Chișinău va fi reorganizată

Albasat

Leave a Comment