ALBASAT
Actualitate Societate

Ivan Pilchin: Programul Național privind studierea gratuită a limbii române, o acțiune salutabilă

Programul Național privind studierea gratuită a limbii române de către toți membrii societății, care a început să funcționeze anul acesta este un pas important pentru a  consolida sentimentul de apartenență la o comunitate civică, pentru a realiza obiectivele, misiunea și idealurile comune. O opinie în acest sens a fost exprimată de Ivan Pilchin, scriitor, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Șansele limbii române și ale societății moldovenești”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Sunt mai mulți factori care explică această lipsă de interes pentru studiul limbii române de către cetățeni alolingvi adulți, însă de la bun început aș vrea să subliniez faptul că acest program de studiere a limbii române este o acțiune salutabilă, una practică, foarte concretă, una bine argumentată. Cu analiza SWOT a diverselor provocări, dar și plusuri în implementarea acestui program. Nu este o acțiune declarativă”, a menționat Ivan Pilchin.

Scriitorul spune că programul are o argumentare bună, în mod special privind provocările pe care își propune să le depășească prin implementarea lui. „Programul acesta este un vârf al unui aisberg, el deschide mai multe direcții de cercetare, de lucru, privind ameliorarea situației lingvistice în țară prin sondaje, prin studii, prin comunicare”, a declarat el.

Ivan Pilchin consideră că în cazul în care acest program va avea consecutivitate și se va derula în următorii ani cu aceeași energie cu care a fost lansat, atunci rezultatele vor fi pe măsură. „Deja, din spațiul mediatic putem afla că circa 10 mii de oameni s-au înscris la aceste cursuri, majoritatea sunt din municipiul Chișinău, locul doi în acest clasament îl ocupă cetățenii din autonomia găgăuză, din Bălți, din Taraclia. E un program necesar, e un program care cere o atenție sporită din partea administrației publice, din partea celor care-l gestionează”, spune Ivan Pilchin.

Potrivit lui, interesul acesta deja demonstrează faptul că e un program necesar, e un program care cere o atenție sporită din partea administrației publice, din partea celor care-l gestionează.

Scriitorul Ivan Pilchin a menționat că acest program se orientează în mod special spre adulți și este un program care analizează „insuficiența practicilor de predare, de promovare a limbii române, a limbii oficiale în Republica Moldova și care încearcă să ofere o platformă de formare pentru a fi inclus în circuitul ideilor, al comunicării civice din spațiul nostru.”

Întrebat fiind, care sunt șansele ca acest program să se realizeze, Ivan Pilchin a declarat că este optimist și că programul în sine este o șansă care deschide oferta educațională tuturor cetățenilor din Republica Moldova și acesta deschide calea sistemului educațional.

Dezbaterea publică cu genericul „Șansele limbii române și ale societății moldovenești” este ediția a 289-a ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu susținerea  Fundației germane „Hanns Seidel”.

Related posts

Viorica Dumbrăveanu: Modul în care a acționat Ion Chicu m-a determinat să mă alătur echipei

Albasat

Automobilele cu volanul pe dreapta vor putea să circule și seara

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova pentru prima dată ocupă locul trei la exportul rapiței în UE

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment