Demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană este un proces care depinde de raportul Comisiei Europene asupra situației din Republica Moldova și de opinia liderilor UE. O spune șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks. Potrivit diplomatului, Republica Moldova înregistrează progrese în implementarea celor nouă recomandări formulate de Comisia Europeană odată cu obținerea statutului de țară candidată. De asemenea, ambasadorul european spune că sugestia pentru autoritățile de la Chișinău este să mizeze pe calitate, nu pe viteză în realizarea reformelor, notează IPN.
Șeful Delegației UE în Republica Moldova spune că este greu de anticipat dacă Uniunea Europeană va iniția negocierile de aderare cu Republica Moldova în acest an sau nu. Potrivit diplomatului, primul test va avea loc în luna octombrie, atunci când Comisia Europeană va realiza un raport asupra progresului înregistrat de Republica Moldova în implementarea reformelor. Decizia finală va fi luată de Consiliul European în decembrie 2023.
„Va trebui să vedem evaluarea Comisiei Europene cu referire la modul în care a avansat Republica Moldova în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei. Evaluarea va avea loc în luna octombrie. Va fi prima evaluare pentru Republica Moldova, dar nu prima evaluare pentru alte țări candidate la aderare. Acest raport va servi drept bază pentru a discuta între liderii conducători ai țărilor membre. UE este o uniune a 27 de state suverane, de aceea este foarte important cum se formează opinia în fiecare stat membru. Un alt argument foarte important pentru organizarea summit-ului CPE în Republica Moldova a fost ca toți liderii să vadă determinarea Republicii Moldova, să vadă cum arată țara. Ca în decembrie, când vor decide, să nu spună că este o țară pe care au văzut-o doar pe hârtie, ci este o țară pe care au văzut-o cu ochii lor. Și, bineînțeles, este foarte important să continuăm același tempou puternic înregistrat acum în implementarea celor nouă recomandări”, a spus Janis Mazeiks în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Șeful Delegației Uniunii Europene spune că este vizibil efortul autorităților de a avansa în implementarea celor nouă recomandări formulate de Comisia Europeană în iunie 2022. Pe domeniile sensibile este necesar ca autoritățile de la Chișinău să acționeze fără grabă, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, spune diplomatul UE.
„Ceea ce vedem la moment este că Republica Moldova a avansat pe toate domeniile, fiindcă toate se regăsesc în planul de acțiuni al Guvernului. Aspecte precum curățarea sistemului judecătoresc, lupta cu corupția, sunt domenii în care am sugerat să nu se meargă prea repede. Pentru că nu este important doar ca lucrurile să fie făcute, ci ca ele să fie făcute bine. De exemplu, în procesul de pre-vetting am văzut frustrări că a durat mai mult decât și-ar fi dorit autoritățile, dar am insistat să nu grăbim acest proces independent, ci ca el să se întâmple așa cum a fost gândit. Proiectele care vizează independența justiției, domeniul de securitate sunt foarte sensibile, de aceea este nevoie de implicarea partenerilor internaționali”, a mai spus șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
În luna aprilie 2023, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene și Consiliului European să înceapă negocierile cu Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an, urmare a îndeplinirii celor nouă etape identificate de Comisia Europeană. Rezoluția a fost adoptată cu voturile a 555 de eurodeputați.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă